Declaratie de dragoste

Imi iubesc mainile! Poate imi doream sa aiba degete mai lungi, unghii mereu ingrijite dar, le iubesc asa cum sunt! Sunt ale mele si, indiferent ca e dreapta sau stanga, le privesc cu admiratie in fiecare clipa.

 Cu ele imi tin in mana creionul , cu ele imi mangai copilul, ii imbratisez pe cei dragi si, uneori ma imbratisez singura...

Cu ele ii fac un semn de bun ramas mamei din poarta casei si, tot cu ele, imi fac seara de seara semnul crucii...Cu ele imi sterg lacrimile ce-mi inunda ochii in noptile tarzii...

Candva, credeam ca TU esti  mana mea dreapta....

Va multumesc!

     E liniste in jurul tau...incerci sa treci peste problemele zilnice cu usurinta cu care un fluture zboara din floare in floare. Stii ca poti, ca vrei, ca ai, ca trebuie...
    
      Deodata vine furtuna....lumina se transforma in intuneric, zambetul in lacrima, simti ca nu mai poti, ca nu mai vrei, ca nu mai ai, ca totusi trebuie...Trebuie sa te ridici, sa te agati de ceva...trebuie sa asculti, sa astepti, sa hotarasti, sa supravietuiesti...Printre lacrimi, privesti nepasator in jurul tau, te uiti si nu vezi nimic, nu simti nimic. 

    Te simti singur si totusi nu esti...vocea sugrumata de emotie a mamei care nu stie ce sfat sa-ti dea....telefonul Danei care nu a incetat sa sune in nici macar una dintre aceste zile, prietenii mei care m-au ascultat cu rabdare, temandu-se sa-mi dea sfaturi, colegele care au plans alaturi de mine, Eluta mea draga care s-a asezat in fiecare zi pe scaunul de langa mine  asteptand cuminte sa-mi deschid sufletul, copilul meu care a trait aici cu mine aceeasi furtuna, cunostinte care s-au rugat pentru mine si au plans, pentru simplul fapt ca sunt un om bun, elevii mei care s-au straduit sa nu ma necajeasca...

    Atatea forte, ganduri bune indreptate spre mine incat ma intreb daca le merit, daca eu, la randul meu as fi putut face la fel pentru ei...Va multumesc tuturor, ii multumesc lui Dumnezeu ca existati!

Casuta noastra...

De la apartamentul vecin rasuna "Casuta noastra, cuibusor de nebuni..." Odata si inca odata...parca ar fi o dedicatie....o dedicatie pentru casuta mea, astazi curata si primitoare dar totusi ..departe   de a fi un cuibusor de nebunii...Mai degraba un cuibusor de amintiri...fiecare lucru isi are amintirea lui, povestea lui.
Nici nu stiu pentru cine e mai bine: pentru cel care a ramas acasa, inconjurat de tot ceea ce pana nu demult era "al nostru", sau de cel care a plecat si a luat cu el doar hainele...
Amintiri sunt peste tot: o foaie  scrisa candva, o poza cazuta dintr-un sertar, un inel daruit intr-un mod amuzant, lingura lui, locul lui la masa, patul lui, o icoana atarnata de un perete si imaginea unei rugaciuni spuse cu blandete....Am tot strans, saci intregi, genti intregi de lucruri pe care i le-am dat...Dar sunt si lucruri pe care am amanat sa le returnez pentru ca...da, am sperat mereu sa reaud cheile la usa, am sperat sa fie o ratacire, o nebunie, am sperat intr-o explicatie...
Mai este o saptamana si gata...legal vom deveni doi straini care si-au petrecut impreuna 23 de ani de viata...Am fost doi studenti frumosi, apoi doi tineri profesori  in cautarea unui loc de munca in marele oras, apoi doi profesori apreciati, apoi...

Un gol...

Zilele trec greu...a trecut o saptamana, doua, o luna...Nimic nu mai este la fel...Nimic nu mai poate fi la fel...Lacrima este mereu in coltul ochiului, asteptand amintirea sa o rostogoleasca... Povestesc...vorbesc...astept...Nici eu nu stiu ce sa mai astept....Mi-e greu pentru ca nu stiu cum sa acopar golul din sufletul meu...nu stiu cum sa traiesc altfel decat am trait 23 de ani...nu pot renunta la intrebari, nu gasesc raspunsuri si, chiar daca le gasesc nu-mi convin, nu le dau vot de incredere... Rasul meu este fortat si fals...viata la scoala imi pare straina de mine, parca nu-mi mai pasa...As vrea ca maine cand ma trezesc sa-mi spun ca a fost doar un vis dar stiu ca nu va fi asa...Nu-mi ajung umerii familiei si al prietenilor, problema este in mine...nu stiu daca pot trece...pur si simplu nu stiu...nici eu nu ma inteleg...tristetea asta vine peste mine de undeva din adancul sufletului si ma copleseste...As vrea sa strig, sa urlu, sa intreb DE CE? DE CE MIE? Dar cine ar putea sa-mi ofere raspunsuri ?

2014

Fie ca Anul Nou sa aduca in casele noastre liniste, sanatate, impliniri, zambete, speranta, puterea de a trece peste zilele innorate, prietenie si prieteni adevarati, ganduri bune si idei constructive. Eu una, de as primi toate acestea m-as considera multumita!
La multi ani!