Plec la mama !!!!

Da,nu se mai poate!Imi pun in geanta gandurile,povestile,lacrimile si zambetele si plec...Acolo,in casa parinteasca ma simt cel mai fericit om!Fericita ca,inca parintii ma asteapta in prag!Fericita ca beciul e plin de conserve facute cu dragoste! Fericita ca le mai vad inca odata bucuria de a ma revedea...Atat de rar reusesc sa ajung la ei...si atat de des o sa regret acest lucru cand nu-i voi mai avea....

Un anisor de blogosfera

Peste cateva zile se implineste un an de cand am pasit pentru prima data pe "pamant"virtual.Am citit la inceput blogul INUENDEI si,incet,incet am inceput sa rascolesc si eu in sertarele cu amintiri...am simtit ca pot si eu sa scriu ceva frumos care sa incalzeasca suflete,sa aduca speranta,incredere...Am cerut cateva detalii bunului meu prieten CRISTI si...am inceput...Am povestit amintiri demult uitate,intamplari din viata cotidiana,framantari zilnice,bucurii si tristeti.Am sarbatorit impreuna zilele onomastice,Craciunul,Anul Nou...

Blogul meu nu are foarte multi cititori dar cantitatea nu a fost nicand unul dintre obiectivele mele.S-au adunat in gradina mea virtuala prieteni cu preocupari asemanatoare,cu aceleasi pasiuni,cu trairi puternice ptr iubire,frumos....Cel mai fidel cititor al meu a fost,este si va ramane(sper)" surioara mea" DANA.Ea a ras si a plans in egala masura citindu-mi randurile,si-a baut cafeaua dimineata cautandu-mi preietenia virtuala si,atunci cand nu scriu cateva zile suna sa vada"ce s-a intamplat de nu am mai scris".Multumesc Danilica! Apoi a fost Lori,colega mea de la scoala.Pot spune ca blogul a transformat colegialitatea in prietenie si...e mult mai bine asa. Pescarusul si Paul au intrat cam in acelasi timp in gradina mea.Mi-au fost alaturi cu sfaturi multe si incurajari.Mult timp cei patru au fost singurii mei "comentatori".

Apoi,la ceas de seara,parca vorbiti s-au alaturat noua INCERTITUDINI, MESTERUL,STARS, ANA- MARIA , CORA, GEANINA,FLORENTINA si SIMION.Daca am uitat pe cineva,iertare...

Va astept cu drag in continuare,pe toti,cu mic cu mare,sa-mi treceti pragul virtual,sa-mi cititi gandurile...

Fluturele albastru

"A fost odată un văduv care locuia împreună cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase şi inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări… la unele ştia să le răspundă, la altele nu… Cum îşi dorea să le ofere cea mai bună educaţie, într-o zi şi-a trimis fetele în vacanţă cu un înţelept. Înţeleptul ştia întotdeauna să le răspundă la întebările pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care plănuia să îl folosească pentru a înşela înţeleptul.

- Ce vei face? o întrebă sora ei. - O să ascund fluturele în mâinile mele şi o să întreb înţeleptul dacă e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile şi îl voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e viu îl voi strânge şi îl voi strivi. Şi astfel orice răspuns va avea, se va înşela.

Cele două fete au mers la înţelept şi l-au găsit meditând.

- Am aici un fluture albastru. Spune-mi înţeleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, înţeleptul surâse şi îi zise:

- Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale."

Aşa este şi viaţa noastră, prezentul şi viitorul nostru. Nu trebuie să învinovăţim pe nimeni când ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu. Viaţa noastră e în mâinile noastre, ca şi fluturele albastru. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea.

A pierde...

Cand iti pierzi telefonul,ochelarii,un cercel sau mai stiu eu ce lucru drag ,te superi...cauti disperat prin toate ungherele casei si,apoi resemnat iti spui ca telefonul oricum era demodat,ochelarii nu erau tocmai potriviti...ii inlocuiesti rapid...

Injuri cand pierzi tramvaiul dimineata si te intrebi de mii de ori"de ce nu m-am imbracat mai rapid?,de ce era asa fierbinte cafeaua?"...apoi,resemnat il astepti pe urmatorul .

Pierzi un examen,un loc de munca si dai vina pe toti si pe toate,ai impresia ca ai fost "lucrat",ca cineva are ceva cu tine...resemnat astepti sa mai treaca un timp,cauti...speri...gasesti

Cand iti pierzi capul dai vina pe dragoste si te bucuri ca in sfarsit s-a intamplat si cu tine...

Cand insa pierzi pe cineva drag,ramai ...gol...gol de sentimente de ganduri,de intrebari...nu te poti resemna,nu mai astepti nimic...e o pierdere peste care nu se pot asterne decat amintiri...

De ceva vreme,nu foarte multa ce-i drept,am oarece probleme de comunicare cu clasa la care sunt diriginta.Mai exact,atunci cand eu vorbesc,incep si ei,fiecare cu fiecare...ba despre una,ba despre alta.Poate ca as intra si eu in vorba lor si nu m-as necaji deloc daca obiectul meu si oful lor nu ar fi matematica...Acea rumoare din spatele meu cand vorbesc despre plane,drepte in spatiu si alte minuni din astea,ma scoate din sarite.Degeaba incerc sa leg planele de peretii salii de clasa,dreptele de tot felul de bete...pur si simplu nu-i intereseaza nu vor...Recunosc nu mi s-a mai intamplat asa ceva...In ultima ora de mate,cand am lasat creta jos le-am spus:ora viitoare la dirigentie raspundem la intrebarea"de ce venim la scoala?Va rog sa va ganditi la acest lucru"si am iesit trista si dezamagita de mine,de ei...

Azi,am avut dirigentia.Unii isi facusera tema...aveau scrise pe hartii multe raspunsuri,altii chiar si-au inceput un caiet special de dirigentie.M-am gandit ca e bine...I-am provocat la discutie,scriind pe tabla raspunsurile lor...Venim la scoala pentru educatie,pentru a ne integra mai usor in societate,ptr a ne pregati ptr un servici mai bun,ptr a lega prietenii,ptr a ne etala hainele,telefoanele...acestea au fost cateva raspunsuri...sincere,spontane...Apoi,incet incet i-am adus la ce ma durea pe mine:atentia la ore.Le-am dat un chestionar cu diverse intrebari.Le-am cerut doua lucruri:sinceritate si seriozitate.Ei bine,astfel am aflat ca nu sunt atenti in primul rand ptr ca limbajul profesorului este prea greoi,ca nu mai vor sa scrie pagini intregi la fiecare ora,ca vor sa li se vorbeasca nu sa li se citeasca,ca au programul prea incarcat,ca au probleme in familie...La intrebarea la ce obiect sunt cei mai atenti doar 4 din 27 au raspuns mate si..au fost sinceri...

Ma uit la foile lor,incerc sa citesc printre randuri...incerc sa gasesc solutii.Daca incerc sa compar cu generatiile trecute,nu rezolv nimic.Poate si noi aveam aceleasi frustari dar ne lipsea curajul...V-am povestit toate acestea pentru ca,multi dintre voi au copii...Poate si ei gandesc si se comporta ca elevii mei...trebuie sa gasim impreuna solutii concrete,care sa ii ajute...

Viata ca o cafea buna

Am citit randurile de mai jos si mi-au placut mult asa cale-am preluat si pentru voi prieteni dragi.

"Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toţi având joburi şi poziţii de vis, maşini şi case, au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa zi de zi.

Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucatarie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească.

Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână profesorul le-a zis: Dacă aţi observat fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai asta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi.

Nu contează ce ceaşcă ai ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nicio calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca şi totuşi, inconştient, aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.

Viaţa e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt VIAŢA. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa. Doar ne ajută să trăim viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au.

Câteodată concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua.

Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă."

Copaci si...oameni,oameni si..copaci

Privesc pe fereastra la care toamna imi bate din ce in ce mai tare...Doreste sa-mi intre in casa,in suflet,aducandu-mi picaturi reci de ploaie,rafale de vant,mirosuri de fructe si legume...Imi place toamna...pentru mine e anotimpul care ma anunta ca...a mai trecut un an...

Privesc pe fereastra zecile de copaci din jurul blocului...

Unii au ramas deja goi si tristi.Doar covorul de frunze din jurul lor e marturie ca si ei,au fost candva frumosi.

Altii,isi porta mandri auriile frunze.Parca si-ar spune"ce frumos am imbatranit!".Arar, vantul,in adierea sa,le mai fura cate o frunza..si inca una..dar,ei mai au si frunze si timp...

Putin mai departe,zaresc alti copaci...verzi, nepasatori si trufasi. Pentru ei toamna inca nu a venit.Verdele lor sfideaza goliciunea celorlalti...se simt nemuritori...

Oare noi nu suntem asemeni lor,asemeni copacilor? Unii,garboviti de grija zilei de maine,de neputinta achitarii facturilor care se strang, luna de luna...Apasati de neputinta,mistuiti deseori de boli... Altii,au reusit sa imbatraneasca frumos...Isi poarta cu demnitatea parul grizonat,se respecta si ne cer respect... Si,in fine sunt si acei care reusesc sa incheie o luna fara datorii,fara grija locului de munca,care spera la un concediu de vis(pe care evident si-l pot permite).Printre ei sunt si cei care sufera ca au ramas" doar cu 12 mil de euro"...au tot ce le trebuie,par imuni la grijile celorlalti....

Oameni si copaci,copaci si oameni,prinsi in acest permanent ciclu al vietii...

A INCEPUT CIRCUL...

Sarbatorile Iasului seamana de ceva ani cu un balci autentic.Uneori te intrebi ce legatura crestina poate exista intre Sfanta Paraschieva si zecile de corturi din care se aud muzici ciudate,la care fete tuciurii(prea multe,zau) vand vata pe bat,porumb fiert,mititei si tot felul de birbrizuri.Cei cativa mestesugari autentici abia de se pot gasi prin multime.Veniti din Harghita,Maramures,Prahova isi expun frumos marfa (care de regula consta in cojoace,ii,oale) si asteapta cuminti sa te interesezi de una,de alta.Nu te trag de mana si,dupa cum am observat azi,nici nu te imbie cu promotii sau cine stie ce reduceri.Oare asa era si pe vremea lui Creanga?Nu stiu...

Ceeace va pot spune e ca traficul a luat-o rau razna,mersul pe jos si datul din coate fiind cel mai indicat.In rest,primaria a dorit organizarea cat mai discreta,sa se asorteze cu criza... dar binecunoscutele concerte tot si-au facut loc in program.

Daca doriti sa veniti la Iasi in aceste zile,ganditi-va bine!

Plecarea in Franta

Am avut dragii mei un program foarte ,foarte obositor in ultima perioada.Seara cad din picioare de oboseala(si la propriu si la figurat)Durerile de cap nu-mi mai dau pace nici in somn...A fost o perioada extrem de stressanta mai ales din cauza plecarii sotului meu in Franta.Stiu suna bine,cine nu si-ar dori?2 saptamani pe meleaguri straine,vizite in Budapesta,Viena,Paris...Un proiect de parteneriat intre scoli a facut posibila aceasta excursie.Plecarea lui a fost pregatita de mine,de la cumparaturi pana la banii de buzunar...Bani care nicidata nu sunt suficienti,mereu se termina prea rapid,mereu mai e ceva de cumparat...bani a caror lipsa provoaca dureri de cap.Septembrie-octombrie e perioada in care noi,cadrele didactice o ducem cel mai greu...Dar ,l-as mania pe Dumnezeu sa spun ca eu nu ma descurc.Firea mea calma mi-a adus si in acest an,copiii noi la pregatire si sa nu-i uit si pe cei din anii trecuti care s-au reintors cu drag la "doamna noastra draga".Muncesc intelectual,muncesc fizic intr-o zi cat altii intr-o saptamana si tot nu e suficient.Acesta e paradoxul!Acest lucru ma dispera,imi provoaca dureri de cap...Ieratre daca am intrat prea mult in problemele mele...stiu sunt doar ale mele....

Plecarea in Franta a provocat reintoarcerea mea la scoala in care am predat in primul an de invatamant.Acolo preda azi sotul meu si eu,ii tin cateva ore.Ieri au fost doua,maine mai sunt trei... Am facut doua ore de exceptie si chiar de suna a lauda va spun ca nu e meritul meu neaparat ci mai degraba al lor.Am comunicat cu ei ca si cum ne stiam de o viata.N-am spus(asa cum spun la orele mele)"lasa vorba","linisteste-te"..Am facut matematica cu mintEa si sufletul asa cum trebuie...Pot spune ca eu la scoala depun un efort mult,mult mai mare...Mi-as dori sa ma pot reintoarce acolo...merit... Va doresc o zi frumoasa!

Ziua libera

Dragii mei nu doresc a va reaminti ca azi e sambata si,in mod normal e o zi de odihna.Nu,asta sunt sigura ca nu ati uitat.Doresc a va vorbi despre zilele libere din timpul saptamanii,zile pe care unii dintre profesori le vaneaza pur si simplu.Asa se face ca eu la orar trebuie sa am grija ca ,mai ales vinerea lumea sa fie cat mai libera.

Vineri o dna prof,aflata in primul an de invatamant imi intinde orarul domniei sale aratandu-mi ziua de luni,zi in care avea 8 ore.E mult,asa este...eu ii trecusem 5 i-a si-a mai pus 3 la ciclul primar si asa s-au adunat 8.Dorea sa-i iau prima ora iar ptr asta trebuia sa ma mobilizez(ptr a nu stiu cata oara) si sa o iau de la capat.I-am spus politicos ca e prea tarziu si ca eu nu am nicio vina ca ea si-a aglomerat programul.In aceasta situatie,i-am reamintit in treacat,ca sigur are o zi libera.Raspunsul sau:"da,marti nu am ore dar trebuie sa spal,sa calc, sa fac mancare,deci nu-i libera".M--am uitat la ea ca traznita...vorbea serios...am plecat de langa ea dand din umeri si intrebandu-ma:e de ras sau de plans?

Va doresc din suflet o zi...foarte libera!

Singur acasa !

Alaltaieri a lipsit de la scoala si nimeni nu mi-a putut raspunde la intrebarea "de ce"...Ieri,s-a reintors trista,ravasita,obosita...Inainte de a iesi din clasa privirea imi fuge spre banca ei...E singura,cu capul pe banca,ascunzandu-si privirea.Ma duc la ea si incerc sa vad ce probleme are"doamna va rog sa ma lasati acasa"...Eu te las,i-am spus,dar ai lipsit si ieri...Cu cat te indepartezi de scoala ,de noi, cu atat mai greu iti va fi sa te reintorci...Sa nu uiti ca aici,colegi si diriginte am ras si plans impreuna,am mers la film si la teatru,am colindat strazile si parcurile orasului,am adoptat acel "mereu impreuna"si ne-am transformat intr-o alta familie.Lacrimi grele incep sa-i curga pe obraji,obraji tineri ce ar trebui sa cunoasca doar zambete...O rog sa accepte sfaturile lui Lori(ca ea este specialista).La inceput refuza dar apoi accepta.

Dupa amiaza,ma trezesc cu niste batai timide la usa...E ea...oarecum rusinata ca si-a permis sa ma deranjeze acasa dar"trebuia sa vorbesc cu dv,sa va multumesc,sa va promit ca incerc sa raman verticala chiar daca imi e atat de greu".Am primit-o cu bratele deschise,i-am ascultat gandurile si trairile... un copil...singur acasa caruia ii este dor de mama,de certurile si imbratisarile ei..un copil care nu-si explica de ce pentru ea nu poate exista normalitate.La plecare ma imbratiseaza si pleaca zambind...Cat va tine zambetul sau,n-as putea sa va spun...