Nemultumiri inutile

Zilele trecute am fost la un concurs, evident de matematica. De aceasta data, pe postul profesorului corector. Cineva, nu stiu cine, ne clasificase deja in profesori corectori si ...sefi. Evident sefii erau "marii"profesori ai marilor colegii iar noi, generalistii, eram furnicutele care trebuiau in timp record sa corecteze aproape 200 de teze de fiecare.Nu m-a deranjat nimic pana cand acei membri ai comisiei nu au inceput sa-si faca aparitia gratioasa in salile de corectat .Afisau un zambet tamp si o superioritate de prost gust provocatoare de greturi majore.Se adunau intr-o sala vecina si radeau de parca erau la un spectacol de comedie, sfidand nevoia noastra de liniste. Norocul meu este ca am o viteza formidabila la corectat si n-am stat decat vreo 4 ore...

M-am intors acasa,simtind ca ceva nu era in ordine.Ceva ma deranjase...Furia nu avea un nume si probabil nici nu era furie.Un sentiment foarte ciudat ca trebuie sa suporti asemenea atitudini din partea unor colegi care nu sunt cu nimic mai buni decat tine.N-au luat mai multe examene ca tine si nici nu le-au luat cu notele tale.Singurul avantaj pe care il au in favoarea mea sunt sansa de a se fi nascut iesean ,atat. Nici macar unul nu e din alta parte.Toti, fosti elevi ai marilor colegii s-au reintors la scoala mama cu ,evident,un pic de ajutor din partea....societatii.

Ma nemultumeste desigur aceasta nedreptate...Ma nemultumeste desigur catalogarea unui dascal dupa scoala unde preda...Dar nu-i pasa nimanui de nemultumirile mele....Multi ar spune ca , de fapt, eu sunt ciudata...