Pe drumul de intoarcere,discutau aprins despre emotiile doamnei , despre emotiile lor.Erau fericiti ca au facut un gest frumos...Am continuat discutiile si in clasa unde le-am aratat cat de usor este sa daruiesti clipe frumoase.Vor ramane si mari si mici cu emotia acestei zile de sfarsit de februarie.
Am pastrat in suflet pe tot parcursul zilei bucuria din ochii lor.Am fost fericita pentru ideea ce mi-a venit si am pus-o in aplicare!
Trecut-au 14 ani de cand un anume...Ghiocel a refuzat sa ii cunune si atunci ne-am "prins" noi...Nasi tineri, fara prea multi bani, fara prea multe fite ...i-am cununat cu sufletul si aceasta s-a dovedit a fi reteta unei prietenii trainice si frumoase.
Trecut-au 14 ani in care viata le-a aratat (ca de altfel fiecaruia dintre noi) si soarele dar si furtuna.Au fost saraci dar si bogati...au fost bucurosi dar si tristi...Au cunoscut frumusetea Americii ,i-a incalzit soarele Greciei dar,au ajuns si in proverbialul sat Pocreaca... Au fentat departarile cu despartirile lor lungi, au fentat boala si somajul, au fentat greutatile intr-un cuvant pastrand mereu in sufletul lor speranta unui maine mai bun....
In gradina lor au inflorit doua flori..Teo si Ioana.Sunt cea mai mare realizare a lor .Ele sunt bucuria si speranta, sunt iubirea si semnul ca au trecut candva pe pamant.
As vrea sa le pot darui linistea si siguranta zilei de maine dar, din pacate n-o pot face.Din partea mea doar...un umar pe care se pot sprijini, un gand bun si un "la multi ani!" din inima...
M-am intors acasa,simtind ca ceva nu era in ordine.Ceva ma deranjase...Furia nu avea un nume si probabil nici nu era furie.Un sentiment foarte ciudat ca trebuie sa suporti asemenea atitudini din partea unor colegi care nu sunt cu nimic mai buni decat tine.N-au luat mai multe examene ca tine si nici nu le-au luat cu notele tale.Singurul avantaj pe care il au in favoarea mea sunt sansa de a se fi nascut iesean ,atat. Nici macar unul nu e din alta parte.Toti, fosti elevi ai marilor colegii s-au reintors la scoala mama cu ,evident,un pic de ajutor din partea....societatii.
Ma nemultumeste desigur aceasta nedreptate...Ma nemultumeste desigur catalogarea unui dascal dupa scoala unde preda...Dar nu-i pasa nimanui de nemultumirile mele....Multi ar spune ca , de fapt, eu sunt ciudata...
Da, imaginea mamei...a doamnei invatoare care se intorcea acasa cu bratele pline de flori. O asteptam,copil fiind, la poarta si, cand o zaream , aveam impresia ca radia de fericire...Lumina strada cu zambetul si florile ei multicolore.Imi spuneam in gandul meu de copil ca voi face orice sa ma intorc si eu acasa cu bratele pline de flori.Asa a inflorit gandul ,asa s-a nascut visul meu...
Mama m-a sprijinit in alegerea mea .Ea a fost cea care m-a invatat ca, daca doresc sa fiu un dascal desavarsit,in clipa in care am intrat in clasa ,trebuie sa uit de problemele si neajunsurile vietii personale.Trebuie sa fiu doar acolo, in clasa,cu gandul dar mai ales cu sufletul. Si mare dreptate a avut....
Astazi,ma intorc acasa cu bratele pline de flori...Nu este zi mai deosebita in care sa nu primesc multe, multe flori.Pe strada,lumea ma priveste admirativ, simt asta si,in gand ,imi spun de mii ori "multumesc mama!''
