Pestele...

Motto” Dacǎ ai poftǎ de peşte, la orice orǎ din zi sau din noapte, la mine pofteşte!” Când eram la mama fatǎ, peştele reprezenta pentru mine doar un simplu “animǎluţ”. Râdeam de reclama “Nici o masǎ fǎrǎ peşte” întrucât la mine toate mesele erau farǎ peşte. Ei dragii mei, dar astea au fost candva demult….Intre timp m-am mǎritat cu…un peşte. Eu rac, el peşte, dupǎ unii potrivirea perfectǎ…. Soţul meu este mare iubitor de peşte….foarte mare. Cu timpul balconul meu s-a umplut de scule de pescuit, salutul lui s-a transformat în “Fir întins” iar eu, mi-am luat în serios rolul de gospodinǎ preparând la orice petrecere… peşte. Am curǎţat atâta peşte încât am impresia uneori cǎ şi mie îmi cresc solzi. Am nǎscut un bǎiat…bucurie mare îl facem pescar. Si gluma a devenit din ce în ce mai realǎ. Acum am doi pescari în casǎ. Singurele cǎrţi citite cu pasiune sunt ”Pescuitul de la A la Z” , “Miracolele lumii acvatice” şi alte chestii din astea. Obiectul preferat evident este biologia,unde orice l-ar întreba profesoara tot la peşte ajunge ( ca în bancul cu…..”castravetele este un monocotiledonat…”) şi evident meseria pe care şi-o doreşte este aceea de inginer piscicol. Mai nou, soţul meu comercializeazǎ….ghiciţi ce? Ei bine, peşte! Profitabilǎ şi “frumos mirositoare” afacere… In aceste condiţii nu-mi rǎmâne decât sǎ sper ca poate într-o altǎ viaţǎ n-o sǎ ajung o sirenǎ ce se plimbǎ graţioasǎ printre peşti. Dar cine ştie?