vineri, 31 ianuarie 2014

Casuta noastra...

De la apartamentul vecin rasuna "Casuta noastra, cuibusor de nebuni..." Odata si inca odata...parca ar fi o dedicatie....o dedicatie pentru casuta mea, astazi curata si primitoare dar totusi ..departe   de a fi un cuibusor de nebunii...Mai degraba un cuibusor de amintiri...fiecare lucru isi are amintirea lui, povestea lui.
Nici nu stiu pentru cine e mai bine: pentru cel care a ramas acasa, inconjurat de tot ceea ce pana nu demult era "al nostru", sau de cel care a plecat si a luat cu el doar hainele...
Amintiri sunt peste tot: o foaie  scrisa candva, o poza cazuta dintr-un sertar, un inel daruit intr-un mod amuzant, lingura lui, locul lui la masa, patul lui, o icoana atarnata de un perete si imaginea unei rugaciuni spuse cu blandete....Am tot strans, saci intregi, genti intregi de lucruri pe care i le-am dat...Dar sunt si lucruri pe care am amanat sa le returnez pentru ca...da, am sperat mereu sa reaud cheile la usa, am sperat sa fie o ratacire, o nebunie, am sperat intr-o explicatie...
Mai este o saptamana si gata...legal vom deveni doi straini care si-au petrecut impreuna 23 de ani de viata...Am fost doi studenti frumosi, apoi doi tineri profesori  in cautarea unui loc de munca in marele oras, apoi doi profesori apreciati, apoi...

vineri, 10 ianuarie 2014

Un gol...

Zilele trec greu...a trecut o saptamana, doua, o luna...Nimic nu mai este la fel...Nimic nu mai poate fi la fel...Lacrima este mereu in coltul ochiului, asteptand amintirea sa o rostogoleasca... Povestesc...vorbesc...astept...Nici eu nu stiu ce sa mai astept....Mi-e greu pentru ca nu stiu cum sa acopar golul din sufletul meu...nu stiu cum sa traiesc altfel decat am trait 23 de ani...nu pot renunta la intrebari, nu gasesc raspunsuri si, chiar daca le gasesc nu-mi convin, nu le dau vot de incredere... Rasul meu este fortat si fals...viata la scoala imi pare straina de mine, parca nu-mi mai pasa...As vrea ca maine cand ma trezesc sa-mi spun ca a fost doar un vis dar stiu ca nu va fi asa...Nu-mi ajung umerii familiei si al prietenilor, problema este in mine...nu stiu daca pot trece...pur si simplu nu stiu...nici eu nu ma inteleg...tristetea asta vine peste mine de undeva din adancul sufletului si ma copleseste...As vrea sa strig, sa urlu, sa intreb DE CE? DE CE MIE? Dar cine ar putea sa-mi ofere raspunsuri ?