sâmbătă, 28 februarie 2009

O PRIMAVARA FRUMOASA !

Dati-mi voie sa va ofer un zambet, o floare,o raza de soare ,acum, in prag de sarbatoare!
Fie-va zilele senine, de iubire pline!
Invaluiti-va in mireasma florilor si bucurati-va ca ati mai lasat in urma o iarna!
Primiti gandurile mele cele mai frumoase,in casele voastre!
Legati "prietenia virtuala" intr-un martisor si purtati-l cu voi oriunde,oricand,vestind tuturor ca...A VENIT PRIMAVARA!

vineri, 27 februarie 2009

MARTISOARE PENTRU DOAMNA INVATATOARE

Azi,mi-am luat echipa de copiluti de clasa a 7 si am plecat la fosta lor doamna invatatoare.Inarmati cu martisoare multicolore si flori am pornit spre corpul B al scolii.(alta locatie,alt regim, alta poveste) Am batut la usa si, intrand am spus:"Doamna, fostii dumneavoastra elevi au venit sa va vesteasca PRIMAVARA!"Saraca doamna..i-a crescut pulsul instantaneu,ochii i s-au umplut de lacrimi si , cu glasul gatuit de emotie nu putea spune decat"mai Elena ce surpriza mi-ai facut....mai copii ce mari v-ati facut"...si tot repeta asta...In banci,micutii de clasa a treia au ramas interzisi...abia de mai puteau respira.Pluteau in aer amintirile...prima litera, prima cifra,prima dojana si primul calificativ. Am daruit si celor mici martisoare..Erau primele lor martisoare din acest an. Am discutat cu ei in timp ce doamna invatatoare vorbea cu"ai mei".

Pe drumul de intoarcere,discutau aprins despre emotiile doamnei , despre emotiile lor.Erau fericiti ca au facut un gest frumos...Am continuat discutiile si in clasa unde le-am aratat cat de usor este sa daruiesti clipe frumoase.Vor ramane si mari si mici cu emotia acestei zile de sfarsit de februarie.

Am pastrat in suflet pe tot parcursul zilei bucuria din ochii lor.Am fost fericita pentru ideea ce mi-a venit si am pus-o in aplicare!

joi, 26 februarie 2009

Bunicii mei

Nu stiu ce a provocat aducerea amintea...Poate telefonul de dimineata al mamei prin care ma anunta ca sora ei cea mica este foarte bolnava..nu stiu , dar, simt nevoia sa va povestesc despre ei...despre parintii mamei mele...sau, altfel spus bunicii mei de la tara. N-am petrecut prea multe clipe impreuna, dar poate ca au fost suficiente pentru ca azi, gandul meu sa se indrepte spre ei cu iubire...
Locuiau intr-un sat din judetul Braila nu foarte departe de Rm. Sarat. Mergeam la ei la fiecare sfarsit de saptamana.Erau tarani,tarani simpli ce s-au ocupat toata viata lor cu munca campului , cu ingrijirea animalelor, a gospodariei care arata impecabil.Casa lor,extrem de mare judecand dupa cele 6 camere era mereu primitoare,mereu gata sa te ademeneasca cu mirosul de gutui sau de mere coapte..
Bunica, o femeie mica de statura, gata oricand sa taca, sa nu deranjeze...Purta un nume frumos si rar:Zamfira.Pasiunea bunicii erau povestile si florile.Citea bunica mai mult decat citesc proaspetii absolventi de facultati alese din timpurile noastre....Cand ne conducea la poarta imi spunea sfioasa:poate mai ai niste povesti si pentru mine.Mangaia cartile cu mainile ei batatorite de munca...In fata casei avea o gradinita cu flori. Au fost cateva veri (nu foarte multe din pacate)cand stateam la ei cate o saptamana.Seara,ma invita in gradina ei...acolo, trandafiri rosii si galbeni formau o priveliste minunata.Stateam acolo minute bune fara sa ne vorbim prea mult ...doar admirand florile.Dimineata cand ma trezeam gaseam pe perna cate un trandafir..Era darul ei si bucuria mea....
Bunicul,un adevarat Moromete.Nu stiu sa-l fi vazut zambind vreodata...Doar unduiri ale glasului cand imi spunea"mai tata, ai grija" ma faceau sa-mi inchipui ca are si el ceva suflet.Manca la ora fixa, dormea,isi fuma tigara...Mereu,mereu ca un ceasornic.Bunicul nu citea povesti.Pe patul sau era mereu prezenta Biblia.Cred ca a citit-o de multe ori.O termina si apoi o lua de la inceput.Nu mergea la biserica duminica...isi gasea linistea in cartea sfanta.
S-au stins discret, asa cum au si trait.Fara sa-si necajeasca prea mult fetele...Mai intai bunica apoi , peste cateva luni si bunicul...Au ramas doar in amintirea noastra si poate ne privesc de undeva de sus....

miercuri, 25 februarie 2009

La multi ani fericiti finii mei dragi!

Trecut-au 14 ani de cand un barbat in toata firea se agita adolescentin cu un carnetel pe peronul garii..Il flutura vesel la geamul compartimentului nostru,provocandu-ne zambete si chicoteli... Arata lumii intregi acel etern "te iubesc"...

Trecut-au 14 ani de cand un anume...Ghiocel a refuzat sa ii cunune si atunci ne-am "prins" noi...Nasi tineri, fara prea multi bani, fara prea multe fite ...i-am cununat cu sufletul si aceasta s-a dovedit a fi reteta unei prietenii trainice si frumoase.

Trecut-au 14 ani in care viata le-a aratat (ca de altfel fiecaruia dintre noi) si soarele dar si furtuna.Au fost saraci dar si bogati...au fost bucurosi dar si tristi...Au cunoscut frumusetea Americii ,i-a incalzit soarele Greciei dar,au ajuns si in proverbialul sat Pocreaca... Au fentat departarile cu despartirile lor lungi, au fentat boala si somajul, au fentat greutatile intr-un cuvant pastrand mereu in sufletul lor speranta unui maine mai bun....

In gradina lor au inflorit doua flori..Teo si Ioana.Sunt cea mai mare realizare a lor .Ele sunt bucuria si speranta, sunt iubirea si semnul ca au trecut candva pe pamant.

As vrea sa le pot darui linistea si siguranta zilei de maine dar, din pacate n-o pot face.Din partea mea doar...un umar pe care se pot sprijini, un gand bun si un "la multi ani!" din inima...

marți, 24 februarie 2009

Nemultumiri inutile

Zilele trecute am fost la un concurs, evident de matematica. De aceasta data, pe postul profesorului corector. Cineva, nu stiu cine, ne clasificase deja in profesori corectori si ...sefi. Evident sefii erau "marii"profesori ai marilor colegii iar noi, generalistii, eram furnicutele care trebuiau in timp record sa corecteze aproape 200 de teze de fiecare.Nu m-a deranjat nimic pana cand acei membri ai comisiei nu au inceput sa-si faca aparitia gratioasa in salile de corectat .Afisau un zambet tamp si o superioritate de prost gust provocatoare de greturi majore.Se adunau intr-o sala vecina si radeau de parca erau la un spectacol de comedie, sfidand nevoia noastra de liniste. Norocul meu este ca am o viteza formidabila la corectat si n-am stat decat vreo 4 ore...

M-am intors acasa,simtind ca ceva nu era in ordine.Ceva ma deranjase...Furia nu avea un nume si probabil nici nu era furie.Un sentiment foarte ciudat ca trebuie sa suporti asemenea atitudini din partea unor colegi care nu sunt cu nimic mai buni decat tine.N-au luat mai multe examene ca tine si nici nu le-au luat cu notele tale.Singurul avantaj pe care il au in favoarea mea sunt sansa de a se fi nascut iesean ,atat. Nici macar unul nu e din alta parte.Toti, fosti elevi ai marilor colegii s-au reintors la scoala mama cu ,evident,un pic de ajutor din partea....societatii.

Ma nemultumeste desigur aceasta nedreptate...Ma nemultumeste desigur catalogarea unui dascal dupa scoala unde preda...Dar nu-i pasa nimanui de nemultumirile mele....Multi ar spune ca , de fapt, eu sunt ciudata...

luni, 23 februarie 2009

O zi cu belele

Plec dimineata,destul de vesela la servici. Ajung la parter si ma gandesc:oare am inchis usa?Ma urc in lift apas si,la etajul 5 sau intre 4 si 5 stop.Incerc sa ies cumva, sa mai urc sa mai cobor..nimic.Caut disperata telefonul dar..il uitasem desigur pe biblioteca. Buuun!Mai apas o data si porneste.Ajung, verific usa...era inchisa bine de tot.
Merg la scoala si, dupa ore ma duc sa-mi platesc datoriile pe la furnizori.Aveam o problema cu Romtelecomul.Stau la o coada considerabila pentru a afla ca nu era coada care trebuie.Imi iau zambetul de zile negre si ma postez evident la un alt ghiseu. Ajung acasa..Nimeni nu ma asteapta cu masa, nimeni nu a strans patul...Dar asta deja e normalitate.Vine Madalin de la scoala."Mama, mi-a furat telefonul in autobuz."..Incarcase cartela cu 9 euro si,mai avea in el si un card de 4 G.Imi vine sa -mi strig fericirea pe strazi! Ma asez cuminte la birou unde,dupa 4 ore de munca nu mai vreau nici mancare,nici lectii nimic.Ma culc poate nu s-o mai intampla nimic. O seara linistita,fara evenimente neplacute,va doresc!

duminică, 22 februarie 2009

Visul...

" Visul meu era sa devin profesoara. Am muncit, am muncit mult si iata-ma in fata voastra!Deci, visul meu s-a implinit! Voi ce vise aveti?"Asa mi-am inceput una dintre orele de dirigentie .Pe o coala alba, mi-am desenat palma si am scris in interior randurile de mai sus. Apoi, incet ,incet au venit si ei, cu palmele si visele lor de copii. Plansa sta si azi in clasa, pe perete. Cand am dorit sa plec din clasa un baiat mi-a zis:poate ar fi bine sa ne gandim si cum iau nastere aceste vise...I-am zambit si in ochi mi-a aparut imaginea mamei...

Da, imaginea mamei...a doamnei invatoare care se intorcea acasa cu bratele pline de flori. O asteptam,copil fiind, la poarta si, cand o zaream , aveam impresia ca radia de fericire...Lumina strada cu zambetul si florile ei multicolore.Imi spuneam in gandul meu de copil ca voi face orice sa ma intorc si eu acasa cu bratele pline de flori.Asa a inflorit gandul ,asa s-a nascut visul meu...

Mama m-a sprijinit in alegerea mea .Ea a fost cea care m-a invatat ca, daca doresc sa fiu un dascal desavarsit,in clipa in care am intrat in clasa ,trebuie sa uit de problemele si neajunsurile vietii personale.Trebuie sa fiu doar acolo, in clasa,cu gandul dar mai ales cu sufletul. Si mare dreptate a avut....

Astazi,ma intorc acasa cu bratele pline de flori...Nu este zi mai deosebita in care sa nu primesc multe, multe flori.Pe strada,lumea ma priveste admirativ, simt asta si,in gand ,imi spun de mii ori "multumesc mama!''

vineri, 20 februarie 2009

O zi, doua zile...o viata

Ziua de ieri,nu mi-a adus nimic deosebit:ore, consiliu, meditatii,lectii cu Madalin,un pic de bucatarie si binemeritata odihna.Ziua de azi, se anunta surioara ei geamana...
Ma cuprinde rutina?Programul acesta m-a inlantuit definitiv?Am inceput sa beau ceaiuri energizante, sa iau calciu zilnic....Fiecare la randu-ne suntem inregimentati intr-un sistem,intr-un program...stiu. Dar parca, mi-as dori in fiecare zi o clipa ...doar pentru mine.Mi-as dori sa pot visa un pic deasupra realitatii dar, cand imi asez capul pe perna si imi inchid ochii puternic incercanati, adorm imediat...Dimineata i-am spus sotului meu"parca am dormit o ora nu o noapte"...
Stie cineva cum as putea schimba ceva,fara a renunta la nici una dintre activitatile mele?Toate sunt importante,necesare...
Va doresc o zi plina de bucurii!

joi, 19 februarie 2009

Ganduri...

In linistea serii, prindeti de aripi clipa...aceasta clipa trecatoare care v-a adus poate un zambet, o lacrima sau v-a lasat indiferenti....Transformati clipa intr-un gand...un gand curat, plin de optimism, de caldura, de prietenie...Transformati gandul intr-o fapta...o fapta buna, oricare ar fi aceea...o fapta de care sufletul vostru sa se umple de fericire, de speranta, de liniste... Si, daca reusiti si azi si maine, atunci v-ati castigat dreptul la...eternitate

marți, 17 februarie 2009

Oamenii de tinichea

Uitati-va in jurul vostru ! Alearga neincetat multimi de suflete...Se invart in jurul tau asemeni vulturilor in jurul prazii..Asteapta sa cazi, sa nu te mai ridici, sa ocupe micul spatiu pe care il ocupi doar tu, sa respire putinul oxigen ce era doar al tau...
Priviti-va amicii,priviti-i in ochii tulburi de nerabdarea de a nu te mai vedea...Puneti-i in situatii extreme si atunci ii veti descoperi cu adevarat.

"N-ai nevoie de mai mult cat timp te ai pe tine insuti, s-a zis uneori. Am experimentat aceasta idee si nu-i adevarata. Avem nevoie de mai mult. Avem nevoie sa ne marturisim cuiva. Avem nevoie de cineva care sa ne iubeasca si, mai ales, de cineva pe care sa-l iubim. Poate ca marea noastra problema nu e sa fim fericiti, ci sa fim mai putin singuri. Sau poate ca tocmai aceasta e marea problema a fericirii, sa fim mai putin singuri.”

“Lumea are prostul obicei sa nu te lase sa uiti exact ceea ce ai vrea sa uiti. “ De ce amanam mereu acceptare unei situatii nefavorabilie, asumarea unui esec? Ne vine usor sa acceptam victoriile, succesele si clipele de fericire, sa ne bucuram de ele, dar ne e la fel de usor sa mergem mai departe, sa trecem repede pe langa ele. Pe cand esecurile, pierderile ne tin cel putin pentru un anumit timp pe loc, trebuie sa ne ridicam si sa incepem totul de la capat, iar asta se dovedeste adesea a fi dificil. Iar daca dupa o zi perfecta, ni se pare ca toate lucrurile merg bine, tot asa dupa o cadere ni se pare ca totae situatiile ne amintesc ca am gresit, ca am pierdut. Trebuie insa sa gasim energia de a continua, chiar daca “rana” inca mai sangereaza, iar cicatricea ei ne va urmarii inca mult timp. Caci pana la urma “exista in viata lucruri pentru care nu putem opta.” Viata e un joc in care fiecare isi doreste maximul, dar e o competitie in care jucatorii au posibilitati, oportunitati si resurse inegale; tine, insa doar de noi cum folosim toate acestea"

joi, 12 februarie 2009

Povestea mea de iubire

Pentru ca tot ne apropiem de ziua indragostilor, m-am hotarat sa va spun o poveste...o poveste adevarata. Ne intoarcem in timp....octombrie 1990.Inceputul anului 3 de facultate....Imi reiau cuminte locul din prima banca si astept reinceperea cursurilor.Pe celalalt rand,tot in prima banca, se aseaza trei noi colegi...Incepe cursul.Noi ne deschidem caietele studentesti ,ei impart o foaie...Ne uitam curiosi la ei. Dar, si mai curios ma priveste unul dintre ei ,in timp ce-i spune prietenului sau ceva la ureche. Se uita amandoi timp in care eu incep sa ma intreb daca ii stiu de undeva..poate dintr-o tabara, din camin...nu eram sigura ca era prima vedere.Au urmat cateva zile in care,unul dintre ei ma tintuia cu privirea ignorand chiar si prezenta profesorului.Gluma incepuse sa ma irite dar,nu prea stiam cum sa-i pun capat.
A urmat apoi o bataie in usa camerei si intrebarea:"sotia mea este in camera?"Imaginati-va colegele mele ce fata au facut.Nu stia cum ma cheama..stia doar ca voi fi sotia lui...asta de fapt ii soptise colegului la ureche atunci,in prima zi. Stiu, pare ciudat tare dar exact asa au stat lucrurile.

Reactiile mele au fost diferite. Am ras dar m-am si enervat, eram curioasa si de ce nu uimita de "sotul" acesta pe care abia daca il stiam.Locuiam in acelasi camin, mergeam la aceleasi cursuri...acelasi program aceleasi prioritati.Seara venea si isi chema sotia la masa spre surprinderea absoluta.Nimeni nu dadea nici o sansa acestei relatii.Eram atat de diferiti la prima vedere ....

Cautam locuri cat mai linistite pentru invatat.Mergeam singura la invatat,el incepea sa invete cand eu terminam...De acolo ma lua in fiecare seara, aducandu-mi...o portocala. Portocala este mascota noastra, daca pot spune asa.Mai tarziu, peste ani, cand viata ne-a intins o cursa..ne-a salvat o portocala.

Pasiunea pentru matematica, pentru matematica adevarata, a fost principalul liant al relatiei noastre. Apoi modul direct in care aborda orice problema...Una peste alta, in decembrie a venit la parinti "sa-si ceara sotia de nevasta".Cred ca a fost cel mai neprevazut moment oferit parintilor mei. Eram hotarati asa ca, peste trei luni a urmat cununia civila si apoi nunta...Anul acesta sarbatorim majoratul casniciei noastre!

Domnului profesor, recunostinta

La inceputul clasei a 12 , mama a hotarat ca este cazul sa ma evalueze un cadru universitar.Ne-am urcat in personalul ce venea la Iasi si, dupa vreo 7 ore am ajuns.Ne-am cazat la sora tatei, chipurile legatura mea cu orasul Iasi.A doua zi,ne-am postat la usa profului.

Nu stiu sa fi avut emotii.Cand s-a deschis usa, in cadru a aparut un tip cam la 35-40 de ani, inalt si cu un zambet frumos. Ne-a invitat in casa si, dupa cateva vorbe cu mama, aceasta a plecat.Acesta retin sa fie momentul in care m-am inspaimantat un pic.Eram o micuta provinciala venita in fata marelui profesor.

A inceput sa ma intrebe de vreme, de locul meu natal, de profesorii si colegii mei si, asa in treacat a inceput sa puna intrebarile matematice(aceasta tehnica o aplic si eu azi).Cand am auzit soneria la usa ma intrebam cand oare a trecut timpul.Mama,fire ambitioasa, astepta verdictul.Se punea cumva intrebarea daca am ori ba sanse la facultatea de mate.El,zambind,ii spune mamei: intra sigur ,singura problema e daca se afla in primii 10.M-a lasat cu gura cascata si pe mine si pe mama.

A urmat apoi un an in care eu veneam o data pe luna la Iasi.Imi dadea de lucru si, ma punea sa-mi evaluez orice lucrare, lucru ce m-a ajutat enorm.La el facem seminariile din anul intai si se amuza de viteza mea.A venit admiterea... Dupa fiecare teza, mergeam la el si o faceam din nou...Teza la geometrie a fost foarte grea..mi-a spus zambind"ai facut ce a fost mai greu"si,"mergeti sanatoase acasa,totul e bine". A urmat asteptarea...Fiecare tarait al telefonului imi crestea pulsul...Si, am auzit : "ai intrat a patra"...Fuseseara indeplinita ambele obiective.

Nu mi-a fost prof in facultate.Dar, am pastrat legatura...Spre surprinderea lui nu am avut lucrarea de diploma la el dar, mi-a respectat optiunea.

Apoi, peste ani, a fost mereu umarul pe care m-am putut bizui.Un sfat am gasit mereu in cabinetul sau primitor. Niciodata, oricat de obosit era, nu mi-a spus n-am timp.Si pentru asta ii multumesc.Cand doream sa ma inscriu la master l-am intrebat daca nu-i prea tarziu pentru mine iar el, evident zambind, mi-a zis "esti mai buna decat toti absolventii acestia tineri la un loc". Si iar a vut dreptate:mi-am terminat masterul cum media 10.

Ieri am dorit sa-i impartasesc grijile si problemele mele.Desi abia iesit din examen, cu oboseala evidenta citindu-i-se pe chip a ramas cu mine o ora.M-a incurajat dar in acelasi timp m-a dojenit ca nu mi-am dorit mai mult,un post mai sus decat o scoala generala de cartier.Una peste alta,mi-a redat echilibrul de care aveam nevoie.Cu zambetul sau, mi-a alungat intrebarile.

Pentru toate zambetele care mi-au marcat ultimii 22 de ani DOMNULE PROFESOR, VA MULTUMESC!

miercuri, 11 februarie 2009

Dosare personale

Este trecut de miezul noptii...Am cautat tot felul de hartii, de acte, diplome...toate la un loc sa spuna lumii intregi cat sunt de buna.Un puternic sentiment de greata m-a cuprins cand am vazut dosarul mare pe care l-am realizat.Cu el ies in fata lumii...dar, din el, glasul elevilor mei nu se aude si multumirile lor eu le-as aseza pe prima pagina...Sa nu mai aiba oare scoala nevoie de mine? Nu stiu, maine voi afla cum stau lucrurile.Deocamdata, privesc la dosarul stufos si stiu sigur ca ce am pus acolo e real...restul ...cum va dori Dumnezeu.

marți, 10 februarie 2009

Amintiri cu tata...

Relatia dintre mine si tatal meu a fost mereu una speciala.Sa nu va ganditi ca-mi dadea in fiecare seara un pupic de noapte buna ,sau ca petrecea alaturi de mine ore fara numar.Nici vorba...Fire dura si deseori irascibila, a pastrat distanta dintre noi si el intotdeauna.Cand dormea tata, in casa nu mai misca nimeni.
Vizavi de fratele meu a avut un comportament draconic as putea spune.Il certa pentru orice (ce-i drept si el facea boroboate ,una dupa una) si, saraca mama, intervenea luand asupra ei tot raul.Contrar insa tuturor asteptarilor ,fata de mine comportamentul a fost de nota 10.Eu nu-mi aduc aminte de nici un conflict major.Eu aveam voie sa merg la petreceri in anii de liceu,pana dimineata..El ma ducea, el ma aducea....Era de acord cu tot ce dorea mama sa-mi cumpere si, chiar si spre surprinderea mamei,venea ,in anii terminali de liceu,in fiecare seara, la mine in camera si ma intreba mereu la fel"Mai ai?"Eu ridicam capul din gazetele mele si spuneam un "da" plin de zambet.Zambea si el,imi facea cu mana si spunea "eu ma culc".Era ca un ritual care-mi facea bine.
In clasa a 12,mi-a aparut un exercitiu in gazeta matematica...Doamne cat de fericita eram! Mama mi-a intampinat reusita cu un sec"asta nu te face intrata la facultate" dar el, a purtat cu el zi de zi acea gazeta si a aratat-o oricui ii iesea in cale.Ar fi multe de spus....
De ziua lui, de Sfantul Stefan,ii confiscam toate ploverele primite.Erau pentru mine "lalai" si-mi placeau.Niciodata nu mi-a reprosat...Mai am si azi, dupa mai bine de 20 de ani cateva....
Azi, trupul lui imbatranit,si-a pierdut puterea in mare parte...Nici nu se mai supara, nici nu se mai cearta decat asa...ca o scaparare de chibrit...Creierul lui sufera un proces de imbatranire rapida si,incet,incet va ajunge la stadiul de copil.Nu pot exprima prin cuvinte ce am simtit atunci cand, datorita bolii, tata plangea pentru orice...As fi dat orice sa-l vad certandu-ma...Batranetea devine deseori o povara...O singura data cand m-am dus acasa nu a putut sa ma conduca pana la poarta...L-am lasat plangand datorita neputintei si, am plecat plangand....Cand stie ca venim acasa(la Ramnicu Sarat) ne asteapta la poarta cate 3 ore, fie ploaie , vant sau arsita...il gasim acolo, ca un stalp al casei pe care a construit-o cu mana lui, pentru noi....

luni, 9 februarie 2009

Inceput de semestru

Atmosfera de afara iti spune "mai stai in pat!"...Ploua si umezeala asta a devenit apasatoare.Ma uit pe geam cum,grupuri, grupuri se indreapta spre scoala.Doar cei mici mai au ghiozdane.Liceeni au niste gentute in care incap la fete doar fardurile iar la baieti tigarile.Se gandesc probabil ca au carat si ei cand erau mici acele uriase ghiozdane pline de manuale , caiete de clasa si caiete de teme, atlase, dictionare si echipamente sportive...Epoca lor s-a terminat.

Cat de mult isi doresc inceperea scolii atat ei elevii ,cat si noi dascalii nu e un secret pentru nimeni. Iar lucrari, teme, teze, portofolii, activitati de tot felul...Pun pariu ca unii se gandesc deja la vacanta viitoare.

Am azi dirigentia si mi-am propus tema"exercitii pentru stimularea creativitatii". Creativitatea acest "ceva" care te scoate din multe necazuri, iti da posibilitatea sa decizi tu nu altii in locul tau, te ajuta sa gasesti solutii multe si nastrusnice la problemele din viata.

"Nu exista probleme pe care sa nu le putem rezolva impreuna ci exista foarte putine probleme pe care sa le putem rezolva singuri"

duminică, 8 februarie 2009

DVD-ul celor 11000 de carti

Primesc deseori emailuri pe care nu le deschid deoarece nu cunosc expeditorii.La inceput ma intrebam cum de-mi stiu adresa , cum de ajung asemenea mesaje in casuta mea.Acum le ignor pur si simplu.

Inainte de a pleca in excursie am primit" o oferta senzationala" la pretul de 50 lei 11600 de carti ;erau precizate si o parte din cartile aflate pe DVD...multe si interesante, cunoscute si necunoscute...Nu pot spune ca sunt o amatoare de chilipiruri dar..sa n-o mai lungesc :cu un simplu clik am facut comanda.

Ma tot gandeam ca iau o plasa in toata regula, ca am dat in mintea copiilor sa cred asa ceva...Mi-a trecut chiar prin cap sa nu ridic de la posta coletul.

L-am ridicat..pe DVD scria 11000 de carti deci 600 disparusera pe drum dar...ce mai conta. Pana am ajuns acasa ma gandeam ca deschid DVD si-mi apare mare TEAPA!!! sau ma rog orice care sa-mi demonstreze ca m-am inselat.

Mare mi-a fost surpriza sa constat ca am cumparat intr-adevar multe, multe carti....De la "Amintirile "lui Creanga pana la carti de bucate, cursuri de matematici financiare, dictionare, beletristica engleza si franceza, carti de magie si de sexologie...un amalgam de carti. Nu pot spune daca sunt 11000 sau 10999 si nici n-am de gand sa fac o verificare(cred ca si ei se bazeaza pe acest lucru)dar, una peste alta,DVD-ul face zic eu cei 50 lei.

Ramane sa vad acum cand voi avea timp sa-l citesc....

sâmbătă, 7 februarie 2009

Omul fara chip

Acesta este numele filmului vizionat aseara pe TVR 1. Eroul principal, Mel Gibson,un profesor mutilat in urma unui accident de masina, accident in urma caruia unul din elevii sai a murit. A fost exclus din profesorat, a fost inchis 3 ani si in cele din urma s-a retras undeva departe de ochii curiosi ai lumii.A reusit timp de 7 ani sa stea izolat in lumea lui pana cand ,un pusti i-a batut la usa.Un baiat provenit dintr-o familie ciudata, baiat traumatizat de lipsa tatalui. Cu perseverenta, el a spart zidurile ridicate de profesor, i-a castigat prietenia si a inceput sa-l viziteze fara stirea nimanui, in fiecare zi. Singurul vis al baiatului era sa-si paraseasca casa , sa intre la scoala militara dar, pentru aceasta trebuia sa ia un examen. Profesorul il mediteaza folosind niste metode excelente si baiatul progreseaza . In preajma examenului, localnicii si mama afla de prietenia celor doi. Profesorul este acuzat ca l-ar fi molestat pe copil.Intrebat cum isi permite sa-si mai exercite meseria de profesor cand fusese exclus el raspunde "a fi profesor nu inseamna o hartie ci o stare, o stare greu de inteles'".In schimbul ruperii oricarei relatii cu baiatul el scapa de procesele lungi. Baiatul intra la scoala militara si primeste rareori cate o scrisoare de la profesor.Dupa 4 ani, la finele scolii undeva in multime se afla si el...mentorul, omul care nu l-a uitat, omul care l-a iubit neconditionat , l-a iubit si ca prieten si ca tata si ca dascal...O iubire greu de inteles..poate doar daca o traiesti sa o intelegi.Ultima replica a filmului"toata viata mea voi purta in suflet imaginea unui OM, la o margine de multime."
Sper ca v-am provocat suficient pentru a vedea filmul atunci cand veti avea ocazia!

vineri, 6 februarie 2009

DIN NOU ACASA

Bine v-am regasit dragii mei prieteni virtuali! Dupa atatea zile de vacanta, m-am intors din nou acasa...Cine a zis :"fie painea buna, rea tot mai bine in casa mea",bine a mai zis! Pentru inceput am facut un colaj dintr-o parte a pozelor...Am vizitat: Muzeul apelor din Falticeni, Cetatea de Scaun din Suceava, Manastirea Humorului, statiunea Vatra Dornei si statiunea Borsa, castelul lui Dracula de la Tihuta, am fost si la Prislop unde era cea mai frumoasa zapada... La intoarcere am vizitat parcul zoologic din Piatra Neamt, lacul Bicaz unde din pacate nu ne-am putut plimba cu vaporasul...Am fost la casa memoriala George Cosbuc si Rebreanu, intr-un cuvant ne-am atins toate obiectivele... Cei mai curajosi au incercat telescaunul din Borsa, altii doar saniutele...S-au facut gratare si focuri, s-a dansat afara la -3 grade..dar parca mai conta...Voi spune cateva cuvinte despre locul unde am fost cazati:Pensiunea Dornelor se caracterizeaza printr-o caldura excesiva in camera si o raceala ...excesiva a personalului...Mancarea, la un pret destul de mare era de o calitate inferioara iar mirosul de transpiratie al chelnerului iti facea greata de-a dreptul. Desi am fost 46 de persoane nu am avut dreptul sa punem muzica, sa ne distram iar la plecare...ne-au scos datori niste prosoape inexistente pe care elevii le-au platit la 20 lei bucata...Cine pleaca cu prosopul acasa sau mai bine zis cine nu vine cu prosopul de acasa? Am platit si am plecat dar acolo nu ne mai intoarcem niciodata.Asa cum am mai spus cazare ca in Apuseni la vila VANK , rar e de gasit...O seara super va doresc si evitati "pensiunea prosoapelor"cum au botezat-o elevii!
Posted by Picasa

duminică, 1 februarie 2009

INVITATIE LA MEDITATIE...

Ieri, in timp ce-mi calcam hainutele si mintea mea zburda libera printre ganduri mi-am amintit de spusele lui Constantin Noica"imi doresc o scoala unde sa nu se predea nimic"...Nu stiu cum mi-a aterizat mintea la aceste ganduri ale lui Noica...Le aveam scrise pe prima pagina a primei mele agende de profesor... Am cautat-o si, redau cu emotii randurile de acolo:
"....Imi doresc o scoala unde sa nu se predea nimic, la drept vorbind. Sa traiesti linistit si cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, cativa oameni tineri ai lumii, sa vina acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Caci totul si toti dau lectii. Totul trebuie invatat din afara si pe dinafara,iar singurul lucru care le e ingaduit, din cand in cand,este sa puna intrebari. Dar nu vedeti ca au si ei ceva de spus, de marturisit ceva? Si nu vedeti ca noi nu avem intotdeauna ce sa le spunem?Suntem doar mijlocitori intre ei si ei insisi.(Dar nici asta nu trebui sa le fi spus)"

"Gandul Scolii, al celei unde sa nu se predea nimic, ma obsedeaza. Stari de spirit asta trebuie dat altora; nu continuturi, nu sfaturi, nu invataturi. De aceea nici nu trebuie lectie."

Acest "nimic" al lui Noica este esenta ... dar...multi au citit si ma intreb oare cine a inteles...