miercuri, 26 februarie 2014

Declaratie de dragoste

Imi iubesc mainile! Poate imi doream sa aiba degete mai lungi, unghii mereu ingrijite dar, le iubesc asa cum sunt! Sunt ale mele si, indiferent ca e dreapta sau stanga, le privesc cu admiratie in fiecare clipa.

 Cu ele imi tin in mana creionul , cu ele imi mangai copilul, ii imbratisez pe cei dragi si, uneori ma imbratisez singura...

Cu ele ii fac un semn de bun ramas mamei din poarta casei si, tot cu ele, imi fac seara de seara semnul crucii...Cu ele imi sterg lacrimile ce-mi inunda ochii in noptile tarzii...

Candva, credeam ca TU esti  mana mea dreapta....

vineri, 21 februarie 2014

Va multumesc!

     E liniste in jurul tau...incerci sa treci peste problemele zilnice cu usurinta cu care un fluture zboara din floare in floare. Stii ca poti, ca vrei, ca ai, ca trebuie...
    
      Deodata vine furtuna....lumina se transforma in intuneric, zambetul in lacrima, simti ca nu mai poti, ca nu mai vrei, ca nu mai ai, ca totusi trebuie...Trebuie sa te ridici, sa te agati de ceva...trebuie sa asculti, sa astepti, sa hotarasti, sa supravietuiesti...Printre lacrimi, privesti nepasator in jurul tau, te uiti si nu vezi nimic, nu simti nimic. 

    Te simti singur si totusi nu esti...vocea sugrumata de emotie a mamei care nu stie ce sfat sa-ti dea....telefonul Danei care nu a incetat sa sune in nici macar una dintre aceste zile, prietenii mei care m-au ascultat cu rabdare, temandu-se sa-mi dea sfaturi, colegele care au plans alaturi de mine, Eluta mea draga care s-a asezat in fiecare zi pe scaunul de langa mine  asteptand cuminte sa-mi deschid sufletul, copilul meu care a trait aici cu mine aceeasi furtuna, cunostinte care s-au rugat pentru mine si au plans, pentru simplul fapt ca sunt un om bun, elevii mei care s-au straduit sa nu ma necajeasca...

    Atatea forte, ganduri bune indreptate spre mine incat ma intreb daca le merit, daca eu, la randul meu as fi putut face la fel pentru ei...Va multumesc tuturor, ii multumesc lui Dumnezeu ca existati!