SCRISOARE CATRE MOS CRACIUN

Draga Mosule..Iti scriu de pe acum, pentru a avea timp sa citesti si..sa te bucuri.

Ai avut mereu grija de visele copilariei mele....Jucarii minunate mi-ai asternut sub brad, carti pe care doar tu stiai ca le doresc , hainute si bijuterii cu toate ti-ai incarcat sacul si apoi te-ai oprit in casa mea...

Daca ma gandesc bine mi-ai adus chiar si sotul intr-un decembrie 1990..Atunci ai considerat tu ca e timpul s-o rup cu trecutul, sa nu mai traiesc nici macar o secunda de singuratate...Si bine ai facut..

Din 1995 incoace m-ai transformat in mesagerul tau, m-ai invatat sa daruiesc copilului meu darurile de la tine....m-ai invatat sa citesc bucuria de pe chipul unui copil...

Prin 2000 si ceva, cand situatia mea financiara era mai mult decat precara, cand bucuria de a te revedea se transformase in tristete atunci mi-ai daruit...o boala...din senin nu mai era important decat sa ma scol a doua zi...sa mi se explice acele dureri monstruoase...M-ai lasat sa ma zbat intre viata si moarte pentru a intelege ca sanatatea mea si a familiei mele este un dar...cel mai pretios dar. De atunci m-am bucurat mai mult de viata...

Acum, in incheiere nu-ti cer nimic...Am tot ce-mi trebuie...Vreau doar sa-ti multumesc ca existi, ca intretii vesnic tanar spiritul Craciunului, ca reusesti sa daruiesti cu bucurie si saracului si bogatului..

Nu-mi apartin cuvintele urmatoare dar se potrivesc perfect cu starea mea de spirit din aceasta dimineata... "Oamenii se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.”

"Prietenii sunt rude pe care ţi le faci."

Mulţi oameni s-au perindat prin viaţa mea, prin casa mea…Prietenii scurte, prietenii din interes, din obligaţie, prietenii intense şi, de ce nu, prietenii nǎscute din teama de singurǎtate….de toate am avut parte şi, recunoc în toate am pus suflet. N-am învǎţat din greşeli, motiv pentru care le-am repetat cu încǎpǎţânare. Uneori am suferit atunci când s-au sfârşit, alteori am rǎsuflat uşuratǎ dar, de cele mai multe ori am încercat sǎ le salvez..atât cât era posibil În anii de şcoalǎ mi-am dorit mult o prietenǎ bunǎ..care sǎ fie doar a mea.N-am avut-o. M-am înţeles mult mai bine cu partea masculinǎ decât cu cea femininǎ şi, uneori, acest lucru mi-a plǎcut. La facultate, cǎminul speram sǎ-mi ofere acea prietenǎ…mi-a oferit-o dar între noi s-au aşezat notele, reuşitele profesionale şi atunci…m-am reintors la grupul din liceu.Acel grup în care mǎ simţeam bine…Eram acei nebuni tineri care se întorceau vara acasǎ din Iaşi, Bucureşti, Braşov, îşi puneau ruxacii în spate şi plecau pe cǎrǎri de munte…Doamne ce frumos era! Fǎrǎ griji, fǎrǎ obligaţii… Grupul nostru a fost destrǎmat de ..cǎsǎtorii.A pornit fiecare pe drumul lui şi, prietenia noastrǎ a dispǎrut într-un mod aproape brutal.Ne-au rǎmas doar amintirile… M-am stabilit în Iaşi…singurǎ , printre strǎini..fǎrǎ prieteni…Aşa m-am simtit o lungǎ perioadǎ..Au trecut 18 ani de atunci şi totuşi sertarul cu prieteni nu este foarte plin. Ca printr-o sitǎ viata i-a cernut şi a rǎmas doar ea… “Profa de geografie şi de istorie” aşa am cunoscut-o în urmǎ cu 14 ani..Veselǎ , spontanǎ, uneori iute la mânie dar mereu gata sǎ-ţi întindǎ mâna. Acum îi spun “surioara mea” pentru cǎ aşa o simt. A fost alǎturi de mine şi la bine şi la greu. Mereu…eşec sau bucurie am trǎit împreunǎ…Am plans şi am râs împreunǎ…Acum este cea mai fidelǎ cititoare a blogului meu şi îi mulţumesc..îi mulţumesc pentru tot. În sertarul prieteniei, lângǎ ea si familia ei , şi-au fǎcut loc” omul cu cureaua latǎ”(fratele prietenei mele) şi soţia lui . Ei sunt familia mea din Iaşi. Prietenii cu care Dumnezeu m-a binecuvântat! "Prietenii sunt acei oameni rari care te întreabă ce mai faci şi apoi aşteaptă să audă răspunsul."

MOS NICOLAE

Eiii iata ca au inceput sa vina ...mosii. Fara zapada, fara saniute, fara schiuri...asa pe uscat. De cand eram mica , despre Mos Nicolae nu-mi amintesc decat ca...venea.Mereu gaseam ceva acolo in cizme....depinde de varsta. Mai intai dulciuri si ciorapei....apoi,la varsta adolescentei, mama imi strecura cate ceva pentru suflet..o carte, o caseta. Oricum erau cadouri mici, din suflet, care ma bucurau enorm. A urmat o perioada cand mosul m-a cam uitat.....Imi spuneam singura, in gand ca sunt mare si ...gata.Incet, incet m-am autoeducat in acest sens. M-am transformat in propiul meu Mos Nicolae. Cred ca va imaginati ce inseamna acest lucru.

Oricum, una peste alta eu il asociez pe Mos Nicolae cu acele cadouri mici, ca sa spun asa, din inima. La cum arata insa un mare magazin din Iasi aseara...cred ca nu toti au aceasta viziune. Jucarii imense umpleau carucioarele, cutii pline de cosmetice , incaltaminte...Se cumpara orice , in cantitati uriase. In aceste conditii, oare Mos Craciun ce mai cumpara?

http://video.neogen.ro/user/bucuresti39/2pwoc75roxe9pse8a4nox9mcq0aq0a13/