luni, 17 noiembrie 2008

Si asa am ajuns cu gandu' intr-un sat numit Avantu!

" Nu stiu unii cum sunt dar eu, cand ma gandesc" ...la primii mei ani de profesorat asa ma apuca o nostalgie....Tinerete, tinerete...Soarta m-a trimis pe mine " premianta lui mama" intr-un sat cu nume predestinat : Avantu (mi-am luat un avant cand am plecat de acolo...) Mare mi-a fost mirarea cand coborata din tren nu ma astepta nimeni nici cu flori, nici cu un covor rosu. Doar un deal statea madru in fata mea asteptand sa-l escaledez. Mare mi-a fost dezamagirea cand am vazut o casa mai mare pe care scria sec" Scoala" .Lacrimi ca margelele imi curgeau pe obraji si nu le puteam opri. Ei, dar si mai mare le-a fost mirarea viitoarelor colege care m-au gasit in "cancelarie "plangand. Ele toate un zambet eu, toata un pumn de lacrimi. Incet, incet, am descoperit ca peretii acelei scoli au suflet,ca fiecare copil are o poveste si, mai ales are nevoie de mine. Am framantat noroiul din acel sat cu devotament un an de zile( am avut parte de un an ploios).Nici tu concediu, nici macar o raceala nu s-a lipit de mine.Zi de zi acelasi tren....acelasi deal. Prietenii adevarate, de navetiste,s-au legat atunci.Oameni adevarati , de caracter, care nu m-au uitat nici azi (unii nici n-ar putea)m-au inconjurat cu dragoste neconditionata.Acea prietenie n-am mai simtit-o niciodata la locul de munca. La sfarsitul anului scolar, mi-am lasat cu eleganta cizmele de cauciuc in gara, jurandu-mi ca n-am sa mai urc acel deal niciodata. Si n-am mai facut-o. Acum imi dau seama ca datorita acelui deal m-am ambitionat si ...am mers mai departe. Asa e in viata....

Un comentariu:

Dana spunea...

M-ai facut sa plang de dimineata...
Asa este...oameni adevarati,prietenii pe care nu le-a distrus trecerea anilor!!
Poate cineva sa-si imagineze ca,desi nu mai lucrez acolo de peste 10 ani,nu trece an in care sa nu fiu sunata de colegi,de ziua mea,ziua copiilor mei,ziua sotului....