luni, 23 martie 2009

De ce am parasit provincia ?

Parintii nu mi-au insuflat niciodata ideea parasirii locurilor natale.Visul lor,mai ales al mamei,era ca eu sa fac o facultate...Apoi, cum o vrea Dzeu...De ce nu m-am intors acolo,in sistemul care m-a format,la oamenii in fata carora merita sa-ti scoti palaria chiar daca sunt niste profesori de provincie? De ce am preferat sa"framant noroaiele Moldovei"un an de zile cat am facut naveta ,cand acasa ma astepta un post caldut?...Nu stiu...nici macar nu pot spune ca am facut-o din ambitie...A fost o alegere copilareasca de genul"nu vom sta nici cu ai mei,nici cu ai tai", apoi a mai fost si garsoniera pe care cu foarte mult noroc am cumparat-o in anul trei de facultate....Cert este ca, desi nu mi-a fost usor,m-am incrancenat sa izbutesc.Mama spunea ca pentru ei,ca parinti, va fi greu sa ne stie departe dar, pentru copilul nostru va fi bine sa creasca intr-un centru universitar.Eu stiu cate avantaje iti poate oferi marele oras....?
Acolo,la Ramnicu Sarat se facea scoala! Altfel cum sa-mi explic ca toti colegii mei de generatie au izbutit in marele orase?Toti au plecat de acasa....Tinerii au plecat pentru o viata mai buna in metropole...Acasa au ramas parintii si amintirile noastre...

8 comentarii:

incertitudini spunea...

Elite, ca tine au procedat multi copii; pana la urma , soarta hotareste.
Parintii mei voiau sa fiu- ori inginer agronom, adica , atunci insemna sa ai bani, la tara; sau economist- sa ai bani la oras.
Am ales pasiunea.Si n-o sa-mi para nicidata rau.
Chiar mi s-a potrivit si daca ar fi sa dau roata inapoi, tot meseria asta as face-o.
Greu a fost cu naveata- 10 ani pe drumurile desfundate ale patriei, la ore , cand multi dormeau sau se distrau.
EU , ca fiinta, am ramas a locurilor natale. Acolo, ma intalnesc cu mine si cu toti ai mei, chiar daca nu mai sunt.
Asa ca, draga doamna profesoara, te inteleg si ma bucur nespus ca putem schimba opinii.
Limba romana si matematica sunt bune surori in scoala.
Mi-ar placea sa citesti raspunsul pe care ti l-am dat pe blogul meu.
Zile insorite iti doresc!

Dana spunea...

Iubita mea,pe vremea noastra chiar se facea scoala!!!!
Si-acum se face,dar....multe lucruri inutile si ...mai bine nu mai zic nik..

Dana spunea...

Completare!!!!
Si "ai framantat noroaiele Moldovei" ca sa ma cunosti pe mine!!!!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Elite, eu spun ca viata ta e un model de succes, obtinut cu munti de munca inalti pana la cer si cu tone de rabdare, perseverenta, devotament si spirit de sacrificiu.
Nu e cazul sa ai regrete, poate doar nostalgii inerente, fii o a doua Edith Piaf, care spune senin si zambitor, peste timp:
"Non, je ne regrette rien"... :)
Si apoi ai vrut, fara sa-ti dai seama, sa fii mai aproape de Eminescu, din punct de vedere matematic ;)
O zi minunata in Iasul tau drag!

elite spunea...

Gina,ca mine au procedat toti copii din generatia mea...Oare de ce orasul n-a mai fost bun pentru noi, daca a fost bun pentru parintii nostri?De ce l-am parasit daca acolo insemna radacina?Cam astea sunt dilemele mele...

elite spunea...

Dana,tu ai fost sigura bucurie a acelui an..Stii bine ca locul meu nu era acolo...ca mi se facuse o nedreptate...ca ma apuca plansul cand apareau norii pe cer...

elite spunea...

Dragul meu pescarus,am trait o vreme cand "acasa" nu mai era nicaieri..Dar pot spune ca nu regret,nu regret nimic...Traiesc doar cu impresia ca,pe undeva mi-am tradat orasul...sau poate i-am dus numele mai departe...Cine mai stie?

incertitudini spunea...

Elite,
cred ca a fost mirajul unui alt stil de viata.
In ce ma priveste, sufletul mi-a ramas acolo.Sunt cea mai fericita cand revad satul , cu ochii copilului din mine.
Radacinile sunt puternice.