marți, 17 martie 2009

DE CE MINTIM?

Zilele acestea,am descoperit total întâmplǎtor,uşurinţa cu care unii copii îşi mint pǎrinţii.”Am luat 6” când de fapt luase 3; nu are dna timp sa-mi treaca notele în carnet…
Sigur sunt minciuni nevinovate ati putea crede dar,poate acesta este doar începutul unui lung lanţ de minciuni.Au în faţǎ o viaţǎ în care minciuna poate fi ridicatǎ la rang de virtute.Si, atunci,mǎ gândesc cand începem sǎ minţim ? De ce minţim?
Mintim de nevoie, mintim de placere..suntem mintiti mereu. Dar oare putem sa ne permitem sa spunem adevarul si numai adevarul ?
Mintim pentru ca suntem lasi? Mintim ca sa ne simtim mai bine? Oare nu cumva minciunile ascund slabiciunile noastre, nu cumva atunci cand nu stim ce vrem de la viata ne ascundem si ne pierdem in minciuni ?
Minţim pentru că ne e frică de consecinţele adevărului, minţim pentru a ne ascunde păcatele noastre. Minţim pentru că suntem egoişti . Minţim pentru că n-avem credinţă că Dumnezeu poate să aşeze lucrurile mai bine prin Adevăr decât putem noi prin minciună. Minţim pentru că e mai comod….
As putea continua mult si bine cu aceste intrebari dar...v-as minti daca v-as spune ca am mult timp liber!

13 comentarii:

valy spunea...

Iti doresc o primavara frumoasa!

elite spunea...

Valy,bun venit pe meleagurile mele virtuale.Multumesc pentru urari!Fie ca primavara sa-ti patrunda si tie in casa si in suflet!

Dana spunea...

M-ai *mintit*cand mi-ai zis ca azi nu vei scrie nimic pe blog........
Glumesc...
Cred ca de cele mai multe ori mintim din comoditate,cum bine ai spus.....
Eu una nu prea pot minti...ma-nrosesc,ma fastacesc,asa ca prefer sa spun adevarul!!!
Dar...recunosc..am mai mintit in viata...dar minciunele nevinovate...din comoditate,sa nu fiu nevoita sa`dau fel de fel de explicatii...
O seara buna iti doresc,si astept sa vad ce scrii maine...

incertitudini spunea...

Elite,
din experienta de la scoala, dar si din cea personala, cred ca , se minte , tocmai pentru ca adultii creeaza "teren favorabil"- parintii asteapta tot timpul note mari.Cand copilul aduce nota mica , este certat, de multe ori este chiar agresat. Este neinteles.
In clasa , este aratat cu degetul, acasa nu este incurajat. Si atunci se protejeaza, intr-un fel, mintind.
Din pacate, multi parinti uita ca au fost elevi, ca au luat multe note mici. De la copiii lor vor totdeauna note mari. Si atunci, copilul, de teama, ori exagereaza, ori isi modifica notele/pierde carnetul/spune ca a uitat doamna/ n-a fost ascultat/n-a dat nicio lucrare.
Aparent, sunt chestii minore.In esenta sunt elemente pe care se costruieste personalitatea: copilul va fi un fricos, va incerca mereu sa se ascunda. Treptat isi va construi o alta imagine, pe care o vor ceilalti.
Daca nu va fi acceptat undeva, nu va sti sa lupte, ci se va fofila.
Cred ca , inca din copilarie, trebuie sa se accepte fiul/fiica asa cum este; sa nu i se ceara mai mult decat poate da; sa fie ajutat sa faca pasii urmatori corect, pe un teren solid.
Toti adultii care mint sunt copii care n-au fost ajutati sa se accepte asa cum sunt.
Este parerea mea.Poate gresesc>
O seara frumoasa!

elite spunea...

Danilica,te-am mintit,dar fara intentie...Am gasit un timp liber mititel si...am scris.Nici eu nu sunt o meseriasa in ale minciunilor motiv pentru care nici nu incerc prea des acest sport!

elite spunea...

Gina,ai pus punctul pe "i".Da, si eu cred ca minciuna "scolara" daca-i pot spune asa,se naste in familie, din atitudinea gresita a parintilor...Multumesc pentru gandurile tale,o zi buna!

Manole spunea...

Minciuna...uneori nevinovata, alteori cu intentie, uneori de necesitate, alteori din felul de a fi...cert este ca e ca un streang...il pui singur la gat...si el se strange incetisor..ca intr-o zi...tu nu mai esti...nu mai ramane decat minciuna.
De ce se minte? Din vari motive. Problema e cand o lasi pe ea sa detina controlul...si totul devine cum spuneam: " imaginea desenata...din oglinda sparta"...

paul spunea...

Greutatile si realitatile vietii sunt izvorul minciunii, la tot pasul vad minciuna, aud ca o vor duce mai bine si nu au bani sa-si cumpere o prajitura, aud ca viata le este roz si cand colo este presarata de venin, vad cum parintii lor asi pierd locul de munca si cum guvernantii spun tembelisme pe care nici macar ei nu le mai cred si...Doamne cate mai sunt?
Este un fenomen ce nu-l intelegem, nu putem vedea dincolo de ei, efectele nocive ale unei societati bolnave, ce se vrea a fi sanatoase si culmea ei percep aceasta minciuna, pe care noi vrem a le-o spune ca este ADEVAR.
O zi buna Elite!

pescarusul argintiu spunea...

Oare de ce mintim?
Impinsi de conjunctura sau ca alternativa la iesirea dintr-o situatie mai usor? O analiza mai amanuntita ne spune ca minciuna e calea cea scurta, cel mai usor mod de a scapa dintr-o situatie nefavorabila, dar minciuna este doar una din caile de rezolvare a problemelor, si totodata cea mai des utilizata… Ciudat lucru sa alegi calea imorala pentru a atinge scopul mai repede si mai usor… in definitiv, minciuna este fie rezultat al lenei, fie al prostiei sau al unui amuzament absurd.
Exista minciuna de conjunctura si traitul in minciuna, nu suntem deloc peste altii daca incepem sa debitam fel de fel de neadevaruri pe care chiar si daca incepem sa le credem, in sinea noastra vom sti intotdeauna ca nu sunt adevarate si acest lucru doar ne va transforma viata intr-un calvar, ce cu greu va mai putea fi stavilit.
Iti doresc sa nu-ti intersecteze calea nici o minciuna si ziua sa-ti fie uoara ca un fulg! :)

Cristian Pirvu spunea...

Cea mai simpla explicatie este ca mintim pentru ca suntem oameni. Se spune ca NICIODATA Dumnezeu nu-ti da cate poti sa suporti. Uneori, ca sa suportam mai multe sau mai usor, mintim. Mintim din comoditate, mintim prin omisiune, mintim si spunem ca doar pacalim, mintim din nestiinta, mintim din placere, mintim din greseala. Minciuna si adevarul sunt 2 concepte care au o anumita doza de subiectivism. Minciuna este peste tot. Adevarul e undeva la mijloc! :-)

Intrebare de baraj: afirmatia "Eu mint intotdeauna" este adevar sau minciuna? Raspunsuri cu argumente :-)

loristiuj spunea...

când eram adolescentă (acum 100 de ani :-) îmi plăcea la nebunie poezia asta (am avut şi eu perioada mea greţos de romantică :-). De pe net văd că îi aparţine lui Cătălin Lungu.

Minte-ma

Minte-ma ca ma intelegi
Si ca ma pretuiesti mai mult decat orice pe lume,
Iar eu te voi mintii ca ma bucur.

Apoi minte-ma ca ma iubesti
Asa cum nu ai iubit pe nimeni niciodata,
Si te voi mintii ca sunt fericit.

Minte-ma ca n-o sa ma lasi
Ca n-o sa ma chinui,
Ca mereu noi doi vom fi impreuna,
Iar eu te voi mintii ca te cred.

Minte-ma ca inima ta mereu imi va apartine
Ca nimeni si nimic nu ne va despartii
Si dupa toate-acestea,
Minte-ma te rog
Minte-ma ca m-ai mintit!

elite spunea...

Facand o esenta a comentariilor noastre, pot spune dragii mei ca mintitul face parte din viata noastra,mai mult decat ne dam seama.Nimeni nu-i iertat de minciuna!

Manole spunea...

E mai mult decat atat!