marți, 24 martie 2009

Vreau sa fiu..nemuritoare!

Da, stiu sunt egoista! Vreau prea mult , vreau imposibilul si, totusi mi-as dori sa fiu nemuritoare...In fiecare seara,oricat de tarziu ar fi,traiesc cu senzatia ca am mai taiat o zi din cele cate-mi sunt sortite...si-mi pare rau ca trec...trec asa repede.
Lucrez zilnic cu infinitul dar,viata mea este finita..ca si bucuriile si necazurile si zilele cu soare... Da, mi-as dori sa fiu nemuritoare,pentru ca iubesc fiecare clipa...imi place viata chiar si atunci cand durerile de cap ma doboara(atunci ma bucur ca sunt..finite),imi place tot ce fac, tot ce ma inconjoara...Ma bucur ca toti ai mei traiesc...ca-i pot auzi la celalat capat al firului atunci cand simt nevoia...Ma bucur de zambet si lacrima, de copil de sot, de prieten...

As dori sa opresc evolutia si sa ramana totul asa,ca azi....Sa nu ajung ca trupul sa-mi fie mistuit de boli,sa nu aud acel fatidic"aveti...nu stiu ce boala".Nu cred intr-o alta viata...Pentru mine e una singura si as dori s-o pastrez.....mult,mult...

Daca veti rade de randurile mele...tot am reusit ceva....daca doriti si voi sa fiti nemuritori....macar nu sunt singura...Pana una alta, sa mai traim o zi...sa ne-o umplem cu tot ce ne place si sa speram...

9 comentarii:

Dana spunea...

Cum sa rad la asa subiect?????
M-ai intristat doar!
Gata!!Nu ma mai gandesc la asa subiect!!!
O zi buna sa ai

Manole spunea...

Am suras si nu esti singura care regreti fiecare clipa...
O zi buna, Draga Elite!

incertitudini spunea...

Voi ,matematicienii, lucratzi shi cu semnele:+ sau -(infinit).Adica, pentru mine, ca filolog, asta inseamna ca exista contrarii, antiteze.Unde sa fie nemurirea?La +infinit?
Si opusul catre ce se indreapta?
Tot in literatura gasesthi simbolul nemuririi- pasarea Phoenix, care renashte din propria-i cenusha, o data la 1000 de ani. parca asha .
Unele fiintze - geniile- au nemurire, sunt eterne.
Nu shtiu cum ar fi un nemuritor.
Cred ca s-ar plictisi.
Sau ar fi trist- cum sa ramana fara totzi cei dragi? La ce bun sa traiasca, mereu cu altzi contemporani?
Am citit , candva , o carte- foarte interesanta "Totzi oamenii sunt muritori".Nu vreau sa caut acum numele autorului( parca era o femeie) - mesajul era cel despre care zic- tristetzea.
Odata l-am vazut intr-un interviu pe Mircea Eliade vorbind tot cu tristetze despre final- suferea , nu neaparat, ca viatza lui este finita, ci pentru ca vietzile sotziei shi fiicei sunt finite.
Luceafarul ii cere Demiurgului conditzia de muritor, pentru ca iubeshte o muritoare.Shi n-o primeshte.
Dar ,in inalturi este nemuritor shi rece.
Conditzia umana este incompatibila cu ideea de nemurire.
Suntem trecatori...

pescarusul argintiu spunea...

Elite, profunda si surprinzatoare tematica de meditatie ai atins astazi!
Trebuie sa recunosc ca nu m-am gandit prea profund la ideea de nemurire personala, dar cred ca as prefera mai degraba sa percep altfel trecerea timpului, mai putin presanta si apasatoare.
Daca doar eu as fi nemuritoare, in raport cu toti ceilalti dragi mie, care ar ramane muritori, nu m-ar atrage deloc aceasta idee.
M-ar zdrobi singuratatea.
Cred ca o fiinta nemuritoare este obligatoriu o fiinta nefericita, care ramane mereu martora a istoriei si a propriilor slabiciuni.
Gandul m-a dus imediat si pe mine, la acelasi roman amintit de Gina, mai sus.
L-am citit recent, este tulburator si a fost scris de Simone de Beauvoir, figură de marcă a feminismului eseist francez.
Prin nobila ta profesie de dascal, sadesti in mintea si sufletul tinerilor semintele cunoasterii, care vor fi duse de ei mai departe, din generatie in generatie.
E un mod spiritual cu totul aparte de a-ti dovedi nemurirea.
Gata cu nostalgia pe ziua de azi, zambeste primaverii! :)

pescarusul argintiu spunea...

Am revenit, Elite, l-am luat pe Lucian Blaga de mana si ti-am adus versuri, sa-i cunosti viziunea despre viata:
„Înalţi şi drepţi ca fumuri
poveri purtăm pe drumuri.
În paşii noştri: soartea.
Pe prund de suflet: moartea.
Sub zeaua noastră: oasele.
În inimă: frumoasele.“
(Lucian Blaga - "Poveri")
Frumos, nu?

loristiuj spunea...

mi-ai adus aminte de Highlander... serialul cu Adrian Paul...
eram mare fan Duncan MacLeod :-)

avea exact problema pe care a dezbătut-o incertitudini... nemuritor şi singur!

Şi vorba cântecului lui Queen - Who Wants to Live Forever?

Cristian Pirvu spunea...

Exista doua abordari "clasice"
1) Traieste-ti viata ca si cum azi ar fi ultima zi!
2) Azi e prima zi din cele care ti-au ramas!
Formulari diferite dar aceeasi esenta. TRAIESTE fiecare clipa!
Fiecare are libertatea sa-si aleaga cum isi traieste fiecare zi.

elite spunea...

Dragele mele prietene,comentariile voastre atat de documentate m-au redus la tacere...Eu doream sa spun doar ca..."ma doare gandul trist ca n-am sa mai exist...candva" atat...As dori sa opresc timpul,sa am langa mine oamenii de azi, prietenii,bucuriile si necazurile... fara toate acestea..n-as mai avea sens...Multumesc pentru gandurile voastre frumoase!

elite spunea...

Cristi,promit sa te ascult, sa traiesc intens..sa iubesc, sa cuprind in sufletul meu tot "frumosul" acestui pamant... Multumesc!