Visul...

" Visul meu era sa devin profesoara. Am muncit, am muncit mult si iata-ma in fata voastra!Deci, visul meu s-a implinit! Voi ce vise aveti?"Asa mi-am inceput una dintre orele de dirigentie .Pe o coala alba, mi-am desenat palma si am scris in interior randurile de mai sus. Apoi, incet ,incet au venit si ei, cu palmele si visele lor de copii. Plansa sta si azi in clasa, pe perete. Cand am dorit sa plec din clasa un baiat mi-a zis:poate ar fi bine sa ne gandim si cum iau nastere aceste vise...I-am zambit si in ochi mi-a aparut imaginea mamei...

Da, imaginea mamei...a doamnei invatoare care se intorcea acasa cu bratele pline de flori. O asteptam,copil fiind, la poarta si, cand o zaream , aveam impresia ca radia de fericire...Lumina strada cu zambetul si florile ei multicolore.Imi spuneam in gandul meu de copil ca voi face orice sa ma intorc si eu acasa cu bratele pline de flori.Asa a inflorit gandul ,asa s-a nascut visul meu...

Mama m-a sprijinit in alegerea mea .Ea a fost cea care m-a invatat ca, daca doresc sa fiu un dascal desavarsit,in clipa in care am intrat in clasa ,trebuie sa uit de problemele si neajunsurile vietii personale.Trebuie sa fiu doar acolo, in clasa,cu gandul dar mai ales cu sufletul. Si mare dreptate a avut....

Astazi,ma intorc acasa cu bratele pline de flori...Nu este zi mai deosebita in care sa nu primesc multe, multe flori.Pe strada,lumea ma priveste admirativ, simt asta si,in gand ,imi spun de mii ori "multumesc mama!''

O zi, doua zile...o viata

Ziua de ieri,nu mi-a adus nimic deosebit:ore, consiliu, meditatii,lectii cu Madalin,un pic de bucatarie si binemeritata odihna.Ziua de azi, se anunta surioara ei geamana...

Ma cuprinde rutina?Programul acesta m-a inlantuit definitiv?Am inceput sa beau ceaiuri energizante, sa iau calciu zilnic....Fiecare la randu-ne suntem inregimentati intr-un sistem,intr-un program...stiu. Dar parca, mi-as dori in fiecare zi o clipa ...doar pentru mine.Mi-as dori sa pot visa un pic deasupra realitatii dar, cand imi asez capul pe perna si imi inchid ochii puternic incercanati, adorm imediat...Dimineata i-am spus sotului meu"parca am dormit o ora nu o noapte"...

Stie cineva cum as putea schimba ceva,fara a renunta la nici una dintre activitatile mele?Toate sunt importante,necesare...

Va doresc o zi plina de bucurii!

Ganduri...

In linistea serii, prindeti de aripi clipa...aceasta clipa trecatoare care v-a adus poate un zambet, o lacrima sau v-a lasat indiferenti....Transformati clipa intr-un gand...un gand curat, plin de optimism, de caldura, de prietenie...Transformati gandul intr-o fapta...o fapta buna, oricare ar fi aceea...o fapta de care sufletul vostru sa se umple de fericire, de speranta, de liniste... Si, daca reusiti si azi si maine, atunci v-ati castigat dreptul la...eternitate

Oamenii de tinichea

Uitati-va in jurul vostru ! Alearga neincetat multimi de suflete...Se invart in jurul tau asemeni vulturilor in jurul prazii..Asteapta sa cazi, sa nu te mai ridici, sa ocupe micul spatiu pe care il ocupi doar tu, sa respire putinul oxigen ce era doar al tau...

Priviti-va amicii,priviti-i in ochii tulburi de nerabdarea de a nu te mai vedea...Puneti-i in situatii extreme si atunci ii veti descoperi cu adevarat.

"N-ai nevoie de mai mult cat timp te ai pe tine insuti, s-a zis uneori. Am experimentat aceasta idee si nu-i adevarata. Avem nevoie de mai mult. Avem nevoie sa ne marturisim cuiva. Avem nevoie de cineva care sa ne iubeasca si, mai ales, de cineva pe care sa-l iubim. Poate ca marea noastra problema nu e sa fim fericiti, ci sa fim mai putin singuri. Sau poate ca tocmai aceasta e marea problema a fericirii, sa fim mai putin singuri.”

“Lumea are prostul obicei sa nu te lase sa uiti exact ceea ce ai vrea sa uiti. “ De ce amanam mereu acceptare unei situatii nefavorabilie, asumarea unui esec? Ne vine usor sa acceptam victoriile, succesele si clipele de fericire, sa ne bucuram de ele, dar ne e la fel de usor sa mergem mai departe, sa trecem repede pe langa ele. Pe cand esecurile, pierderile ne tin cel putin pentru un anumit timp pe loc, trebuie sa ne ridicam si sa incepem totul de la capat, iar asta se dovedeste adesea a fi dificil. Iar daca dupa o zi perfecta, ni se pare ca toate lucrurile merg bine, tot asa dupa o cadere ni se pare ca totae situatiile ne amintesc ca am gresit, ca am pierdut. Trebuie insa sa gasim energia de a continua, chiar daca “rana” inca mai sangereaza, iar cicatricea ei ne va urmarii inca mult timp. Caci pana la urma “exista in viata lucruri pentru care nu putem opta.” Viata e un joc in care fiecare isi doreste maximul, dar e o competitie in care jucatorii au posibilitati, oportunitati si resurse inegale; tine, insa doar de noi cum folosim toate acestea"

Fa-ti timp!

FA-TI TIMP
Vezi mai multe video Diverse »

Povestea mea de iubire

Pentru ca tot ne apropiem de ziua indragostilor, m-am hotarat sa va spun o poveste...o poveste adevarata. Ne intoarcem in timp....octombrie 1990.Inceputul anului 3 de facultate....Imi reiau cuminte locul din prima banca si astept reinceperea cursurilor.Pe celalalt rand,tot in prima banca, se aseaza trei noi colegi...Incepe cursul.Noi ne deschidem caietele studentesti ,ei impart o foaie...Ne uitam curiosi la ei. Dar, si mai curios ma priveste unul dintre ei ,in timp ce-i spune prietenului sau ceva la ureche. Se uita amandoi timp in care eu incep sa ma intreb daca ii stiu de undeva..poate dintr-o tabara, din camin...nu eram sigura ca era prima vedere.Au urmat cateva zile in care,unul dintre ei ma tintuia cu privirea ignorand chiar si prezenta profesorului.Gluma incepuse sa ma irite dar,nu prea stiam cum sa-i pun capat.

A urmat apoi o bataie in usa camerei si intrebarea:"sotia mea este in camera?"Imaginati-va colegele mele ce fata au facut.Nu stia cum ma cheama..stia doar ca voi fi sotia lui...asta de fapt ii soptise colegului la ureche atunci,in prima zi. Stiu, pare ciudat tare dar exact asa au stat lucrurile.

Reactiile mele au fost diferite. Am ras dar m-am si enervat, eram curioasa si de ce nu uimita de "sotul" acesta pe care abia daca il stiam.Locuiam in acelasi camin, mergeam la aceleasi cursuri...acelasi program aceleasi prioritati.Seara venea si isi chema sotia la masa spre surprinderea absoluta.Nimeni nu dadea nici o sansa acestei relatii.Eram atat de diferiti la prima vedere ....

Cautam locuri cat mai linistite pentru invatat.Mergeam singura la invatat,el incepea sa invete cand eu terminam...De acolo ma lua in fiecare seara, aducandu-mi...o portocala. Portocala este mascota noastra, daca pot spune asa.Mai tarziu, peste ani, cand viata ne-a intins o cursa..ne-a salvat o portocala.

Pasiunea pentru matematica, pentru matematica adevarata, a fost principalul liant al relatiei noastre. Apoi modul direct in care aborda orice problema...Una peste alta, in decembrie a venit la parinti "sa-si ceara sotia de nevasta".Cred ca a fost cel mai neprevazut moment oferit parintilor mei. Eram hotarati asa ca, peste trei luni a urmat cununia civila si apoi nunta...Anul acesta sarbatorim majoratul casniciei noastre!

Domnului profesor, recunostinta

La inceputul clasei a 12 , mama a hotarat ca este cazul sa ma evalueze un cadru universitar.Ne-am urcat in personalul ce venea la Iasi si, dupa vreo 7 ore am ajuns.Ne-am cazat la sora tatei, chipurile legatura mea cu orasul Iasi.A doua zi,ne-am postat la usa profului.

Nu stiu sa fi avut emotii.Cand s-a deschis usa, in cadru a aparut un tip cam la 35-40 de ani, inalt si cu un zambet frumos. Ne-a invitat in casa si, dupa cateva vorbe cu mama, aceasta a plecat.Acesta retin sa fie momentul in care m-am inspaimantat un pic.Eram o micuta provinciala venita in fata marelui profesor.

A inceput sa ma intrebe de vreme, de locul meu natal, de profesorii si colegii mei si, asa in treacat a inceput sa puna intrebarile matematice(aceasta tehnica o aplic si eu azi).Cand am auzit soneria la usa ma intrebam cand oare a trecut timpul.Mama,fire ambitioasa, astepta verdictul.Se punea cumva intrebarea daca am ori ba sanse la facultatea de mate.El,zambind,ii spune mamei: intra sigur ,singura problema e daca se afla in primii 10.M-a lasat cu gura cascata si pe mine si pe mama.

A urmat apoi un an in care eu veneam o data pe luna la Iasi.Imi dadea de lucru si, ma punea sa-mi evaluez orice lucrare, lucru ce m-a ajutat enorm.La el facem seminariile din anul intai si se amuza de viteza mea.A venit admiterea... Dupa fiecare teza, mergeam la el si o faceam din nou...Teza la geometrie a fost foarte grea..mi-a spus zambind"ai facut ce a fost mai greu"si,"mergeti sanatoase acasa,totul e bine". A urmat asteptarea...Fiecare tarait al telefonului imi crestea pulsul...Si, am auzit : "ai intrat a patra"...Fuseseara indeplinita ambele obiective.

Nu mi-a fost prof in facultate.Dar, am pastrat legatura...Spre surprinderea lui nu am avut lucrarea de diploma la el dar, mi-a respectat optiunea.

Apoi, peste ani, a fost mereu umarul pe care m-am putut bizui.Un sfat am gasit mereu in cabinetul sau primitor. Niciodata, oricat de obosit era, nu mi-a spus n-am timp.Si pentru asta ii multumesc.Cand doream sa ma inscriu la master l-am intrebat daca nu-i prea tarziu pentru mine iar el, evident zambind, mi-a zis "esti mai buna decat toti absolventii acestia tineri la un loc". Si iar a vut dreptate:mi-am terminat masterul cum media 10.

Ieri am dorit sa-i impartasesc grijile si problemele mele.Desi abia iesit din examen, cu oboseala evidenta citindu-i-se pe chip a ramas cu mine o ora.M-a incurajat dar in acelasi timp m-a dojenit ca nu mi-am dorit mai mult,un post mai sus decat o scoala generala de cartier.Una peste alta,mi-a redat echilibrul de care aveam nevoie.Cu zambetul sau, mi-a alungat intrebarile.

Pentru toate zambetele care mi-au marcat ultimii 22 de ani DOMNULE PROFESOR, VA MULTUMESC!