joi, 12 februarie 2009

Domnului profesor, recunostinta

La inceputul clasei a 12 , mama a hotarat ca este cazul sa ma evalueze un cadru universitar.Ne-am urcat in personalul ce venea la Iasi si, dupa vreo 7 ore am ajuns.Ne-am cazat la sora tatei, chipurile legatura mea cu orasul Iasi.A doua zi,ne-am postat la usa profului.

Nu stiu sa fi avut emotii.Cand s-a deschis usa, in cadru a aparut un tip cam la 35-40 de ani, inalt si cu un zambet frumos. Ne-a invitat in casa si, dupa cateva vorbe cu mama, aceasta a plecat.Acesta retin sa fie momentul in care m-am inspaimantat un pic.Eram o micuta provinciala venita in fata marelui profesor.

A inceput sa ma intrebe de vreme, de locul meu natal, de profesorii si colegii mei si, asa in treacat a inceput sa puna intrebarile matematice(aceasta tehnica o aplic si eu azi).Cand am auzit soneria la usa ma intrebam cand oare a trecut timpul.Mama,fire ambitioasa, astepta verdictul.Se punea cumva intrebarea daca am ori ba sanse la facultatea de mate.El,zambind,ii spune mamei: intra sigur ,singura problema e daca se afla in primii 10.M-a lasat cu gura cascata si pe mine si pe mama.

A urmat apoi un an in care eu veneam o data pe luna la Iasi.Imi dadea de lucru si, ma punea sa-mi evaluez orice lucrare, lucru ce m-a ajutat enorm.La el facem seminariile din anul intai si se amuza de viteza mea.A venit admiterea... Dupa fiecare teza, mergeam la el si o faceam din nou...Teza la geometrie a fost foarte grea..mi-a spus zambind"ai facut ce a fost mai greu"si,"mergeti sanatoase acasa,totul e bine". A urmat asteptarea...Fiecare tarait al telefonului imi crestea pulsul...Si, am auzit : "ai intrat a patra"...Fuseseara indeplinita ambele obiective.

Nu mi-a fost prof in facultate.Dar, am pastrat legatura...Spre surprinderea lui nu am avut lucrarea de diploma la el dar, mi-a respectat optiunea.

Apoi, peste ani, a fost mereu umarul pe care m-am putut bizui.Un sfat am gasit mereu in cabinetul sau primitor. Niciodata, oricat de obosit era, nu mi-a spus n-am timp.Si pentru asta ii multumesc.Cand doream sa ma inscriu la master l-am intrebat daca nu-i prea tarziu pentru mine iar el, evident zambind, mi-a zis "esti mai buna decat toti absolventii acestia tineri la un loc". Si iar a vut dreptate:mi-am terminat masterul cum media 10.

Ieri am dorit sa-i impartasesc grijile si problemele mele.Desi abia iesit din examen, cu oboseala evidenta citindu-i-se pe chip a ramas cu mine o ora.M-a incurajat dar in acelasi timp m-a dojenit ca nu mi-am dorit mai mult,un post mai sus decat o scoala generala de cartier.Una peste alta,mi-a redat echilibrul de care aveam nevoie.Cu zambetul sau, mi-a alungat intrebarile.

Pentru toate zambetele care mi-au marcat ultimii 22 de ani DOMNULE PROFESOR, VA MULTUMESC!

3 comentarii:

pescarusul argintiu spunea...

Elite, minunata si emotionanta evocare!
Esti toata un poem care s-a dedicat cu trup si suflet matematicii.
Cinste tie si Domnului Profesor, OM si DASCAL adevarat!
Un gand frumos, mamei tale, care te-a pus candva pe orbita acestui om deosebit!
Ma bucur ca acum e soare in sufletul tau si ca aversele au fost temporare.
Ingerii luminii sa te ocroteasca!

Dana spunea...

Stiu cine e acest DOMN PROFESOR!!!!!
Oare el citeste ce scrii tu???
Sunt sigura ca elevii tai gandesc exact asa despre tine si,peste 22 ani,mi-ar placea sa vad pe un blog scris"DOAMNEI PROFESOARE,CU DRAGOSTE!!!!"

elite spunea...

Pescarusule, e normal ca viata mea sa se confunde oarecum cu matematica.Mi-am ales meseria in clasa a 9,in urma olimpiadei de matematica...De atunci au trecut multi ani in care, cel putin o data pe zi am rostit cuvantul matematica...Ce-mi place mie la acest domn profesor este ca, pentru el,eu am ramas aceeasi eleva buna..doar el a imbatranit..
Dana,nu citeste sigur randurile mele...Tu crezi ca peste 22 de ani vor mai fi bloguri? Cine stie ce..cipuri vor avea tinerii...