Impas

   Am inceput scoala! In fiecare an sunt mai harnica decat colegii mei,pentru ca,in fiecare an am corigenti.Nu sunt rea la note dar, am niste limite de care nu pot sa trec, chiar daca inaintez in varsta. In mod normal,ar trebui sa fie mult mai multi corigenti dar...lumea nu se complica....
    De luni, am inceput sa fac pregatire cu cei care au binevoit sa vina la scoala.Pregatire....prea mult spus...incerc sa-i inteleg ca ei pe mine oricum nu ma inteleg....Nu stiu cei de clasa a 5a sa faca o adunare sau o scadere...La inmultire nu primesc ca raspuns decat un zambet tamp si un ''nu stiu eu de-astea" care ma termina...In timpul anului, unii au stat cuminti in banci,au scris fara sa priceapa o iota...altii, din contra mi-au scos sufletul din mine...
    Am stat de vorba cu parintii, sfatuindu-i sa-i transfere la o  scoala cu mai putine pretentii...
Vorbesc,argumentez si in final ajung la concluzia ca parintii au handicap cel putin egal cu al copiilor.
Si atunci ce sa fac? In cei 16 ani de profesorat n-am lasat niciun repetent....am gasit la fiecare ceva bun si am exploatat...dar acum...habar nu am ce sa fac....Mama,m-a sfatuit sa-i trec ca nu-mi iau ei locul...dar nu-i vorba despre asta...ar insemna sa-i ignor inca 3 ani,sa-i tratez ca pe niste obiecte,de la care sa nu cer nimic,niciodata....Acesti copii trebuie sa invete intr-un alt mediu...la o scoala ajutatoare...dar,la naiba i-am integrat pe toti, fara sa ne pese.Cum sa le vorbesc eu despre mediane si ortocentru cand ei sunt la stadiul de colorat un copac si o casa?
Daca ii las repetenti tot nu rezolv nimic...inca un an de purtat prin scoala...deja au tras prima tigara, vor strica alte colective si, de invatat tot nu vor invata.Am incercat sa lucrez cu fiecare in parte...degeaba,nu-mi ies decat peri albi,atat...
Nu stiu care-i solutia cea mai buna pentru ei, nu stiu cum ii pot ajuta desi imi doresc sincer acest lucru!

Si tot pleaca......

   Sfarsitul de saptamana a fost o plimbare continua. Am fost la Rm.Sarat pentru a-i spune mamei, un "La multi ani!" life, cu tort si sampanie,gratare si spaghete Carbonera (cica sa slabesti).Duminica am schimbat ruta si ne-am intors prin Bacau, facand un popas de cateva ore la una din surorile sotului meu. Acolo am aflat noutatile...Am aflat cum nepoata mea preferata,arhitecta talentata a hotarat sa emigreze in Australia. Parintii imi povestesc tristi ca hotararea e luata...nimic nu-i mai poate intoarce...cu un sot inginer constructor si o fetita de un an, au ajuns la concluzia ca aici ptr ei soarele nu mai rasare.Un alt nepot,alsolvent de AC cu studiile facute in limba engleza,desi are aici un salariu bunicel,isi va lua sotia si vor pleca si ei in America....Aceeasi munca mult mai bine platita...acesta este raspunsul la intrebarea DE CE? Si,in fine, o alta  nepoata,proaspat absolventa de ISE,a ales Scotia.
Vestile au ajuns la mine toate in acelasi timp si mi s-a parut cam mult....Cine mai ramane acasa?Pe vremuri plecau tinerii de la sat la oras,acum isi parasesc tara fara sa priveasca inapoi.Sunt oameni capabili ,in educatia lor statul roman a investit dar nu va apuca sa culeaga roadele...
Cine sa-i opreasca pe acesti tineri? Vrea cineva acest lucru?

De ce?

Am citit dimineata un titlu ce mi-a atras atentia.Am citit intreg articolul despre marea gimnasta Caty Szabo gimnasta,mai mare decat mine cu un an,careia i-am tinut pumnii la fiecare saritura din concursuri, care m-a facut sa rad si sa plang de bucurie, care ,privind-o pe cea mai inalta treapta a podiumului,m-a facut mandra ca sunt romanca.Din pacate, ce am citit acum mi-a cam sters mandria de a fi romanca.
De ce este nevoie sa se intample asa? De ce uitam atat de repede? De ce un amarat de fotbalist de la o echipa mediocra castiga mii de euro si cei care merita cu adevarat acesti bani nu-i primesc niciodata? Oare vom intra candva in normalitate? Ca ea, multe valori romanesti isi duc traiul decent si deseori saracacios,purtand in suflet amintirea ca au castigat pentru Romania, ca imnul  si drapelul Romaniei au insemnat pentru ei,cei de atunci ,mai mult decat pentru ei, cei de acum.

Titularizare

In fiecare an,cam pe aceasta vreme,sunt agasata de vocile celor care striga in gura mare pe toate posturile TV ca"x profesori au luat nota 1'', " avem profesori din ce in ce mai slabi", p% din numarul profesorilor au luat sub 5 etc,etc....La orice disciplina se intampla acest lucru...Nu putem spune ca prof de mate sunt mai buni ori mai rai ca cei de romana....
Eu sunt una care a dat acest examen de titularizare..si nu odata. Am fost acolo,concurent, supraveghetor, invins si invingator...Mereu s-au luat note mici....la mate cel putin....De ce e mai suparator acum decat atunci? Pentru ca acum e mult mai usor.Daca are cineva dorinta de a compara subiectele anilor 1996 de exemplu cu cele din 2011 va vedea diferenta.Asa cum la examenele elevilor e mai usor acum,mergand pe aceleasi tendinte si la titularizare se da mai usor.Pentru un PROFESOR subiectul de anul acesta era de o ora.Dar cine sunt de fapt profesorii tineri? Cati dintre ei au ales aceasta cale ptr ca le-a placut?Extrem de putini....si acesti putini sunt deja departe cu burse prin tari straine....Au ramas cei care s-au facut profesori din intamplare...care au dat la mate sa zicem ptr ca acolo erau locuri la buget....Poate ca supara vorbele mele dar sunt reale...A disparut pasiunea de a fi profesor, de a invata pe altul...a disparut ptr ca nimeni nu a cultivat-o...Daca privim in CV-ul unui profesor care a luat nota 1,vom fi uimiti sa vedem ca a terminat un liceu agricol sau poate un grup scolar....Si asta spune multe,foarte multe....

Concedii

Fiecare dintre noi,oameni inca ai muncii, asteapta nerabdatori concediul. Ne facem planuri, vise, sperante ca anul acesta va fi mai frumos, ca vom avea un concediu mai consistent din punct de vedere material....Unii dintre noi aleg destinatii indepartate,altii mai "patriotici" aleg plaiurile mioritice iar altii viseaza doar la cateva zile linistite, acasa.
Eu merg la mare...nu pot spune chiar ca eu am ales dar...e ok.Apoi sper sa ne iasa plimbarea la Arieseni(Angi cum aflu mai multe te anunt)....in rest acasa...
Voi dragii mei, incotro va indreptati?

AN INVISIBLE SIGN

Am primit un mesaj cu un continut nu prea fericit si cu o rugaminte"doamna, va rog uitati-va la filmul An invisible sign".

 N-am avut timp atunci dar,azi,fiind matinala(de nevoie),m-am uitat...Un film despre matematica si viata...despre numere si dependenta de ele, despre profesorat si prietenie.O poveste trista cu un final fericit,pe care va invit la randu-mi sa o vedeti.Viata e mai grea decat matematica,spune o replica.... 
Vizionare placuta!

Doua vieti...

Nu stiu de ce vreau sa scriu randurile acestea...poate pur si simplu ptr a sta de vorba cu mine si atat.
Daca cineva mi-ar cere sa-i povestesc ceva frumos, cu siguranta as alege perioada anilor de liceu....parca am trait doua vieti una inainte de a ma casatori si alta dupa....Doua vieti relativ frumoase dar,ca doua episoade fara nici o legatura....
N-am simtit niciodata povara examenelor, a invatatului in general ptr ca doar asta faceam...Mama facea totul....Acum simt greutatea fiecarei zile....in fiecare seara am picioarele umflate de oboseala desi mare lucru nu fac....Mergeam pe munte, citeam nopti intregi, mergeam in tabere,la film,la spectacole, dansam si jucam remi si carti....Nimic din toate acestea n-am mai facut in ultimul timp....Acum alerg ce-i drept ...sa mai fac un ban....

Undeva in sufletul meu stiu ca anii au trecut prea repede si nu se vor mai intoarce...Mi-e  dor, mi-e ciuda....mi-e teama...Spre ce tot alerg zi de zi? Pentru ce?