Singur acasa !

Alaltaieri a lipsit de la scoala si nimeni nu mi-a putut raspunde la intrebarea "de ce"...Ieri,s-a reintors trista,ravasita,obosita...Inainte de a iesi din clasa privirea imi fuge spre banca ei...E singura,cu capul pe banca,ascunzandu-si privirea.Ma duc la ea si incerc sa vad ce probleme are"doamna va rog sa ma lasati acasa"...Eu te las,i-am spus,dar ai lipsit si ieri...Cu cat te indepartezi de scoala ,de noi, cu atat mai greu iti va fi sa te reintorci...Sa nu uiti ca aici,colegi si diriginte am ras si plans impreuna,am mers la film si la teatru,am colindat strazile si parcurile orasului,am adoptat acel "mereu impreuna"si ne-am transformat intr-o alta familie.Lacrimi grele incep sa-i curga pe obraji,obraji tineri ce ar trebui sa cunoasca doar zambete...O rog sa accepte sfaturile lui Lori(ca ea este specialista).La inceput refuza dar apoi accepta.

Dupa amiaza,ma trezesc cu niste batai timide la usa...E ea...oarecum rusinata ca si-a permis sa ma deranjeze acasa dar"trebuia sa vorbesc cu dv,sa va multumesc,sa va promit ca incerc sa raman verticala chiar daca imi e atat de greu".Am primit-o cu bratele deschise,i-am ascultat gandurile si trairile... un copil...singur acasa caruia ii este dor de mama,de certurile si imbratisarile ei..un copil care nu-si explica de ce pentru ea nu poate exista normalitate.La plecare ma imbratiseaza si pleaca zambind...Cat va tine zambetul sau,n-as putea sa va spun...