sâmbătă, 17 ianuarie 2009

PLICUL ROZ...

In urma cu ceva vreme,in timp ce ieseam din clasa, o eleva imi intinde sfioasa un plic roz...Un plic pe care era scris numele meu.Trebuie sa recunosc ca nu primec in fiecare zi un plic la ore , motiv pentru care eram foarte curioasa de continutul sau.Il voi reda integral:

Povestea unui zambet

Haina ii este zmeu pentru copii.

Nu te lasa sa pleci, sa cazi,doar sa te ridici si la ea sa vii.

Nu stiu daca sa-i iubesc acele cearcane ce seamana a praf de inteligenta infantila sau modul cum isi plimba degetele pe hartie,conturandu-si cifra subtila.

Imbratisarea si-o coase fragil de tine....

Iti este profesor,indrumator, dar sa-ti fie prieten ii sta cel mai bine.

Pana si soarele o iubeste, iar ploia nu imdrazneste sa o tulbure sau sa o oboseasca caci ea nu inceteaza niciodata sa te iubeasca."

Am citit de multe ori aceste ganduri ale unui copil de 14 ani si de fiecare data am gasit altceva si altceva.Pentru asemenea plicuri cred ca meseria de dascal merita iubita....

In viata mea, demult, foarte demult au mai exista niste plicuri mici, cu foaie catifelata...Niste plicuri verzi ca haina militara.Dar asta este o alta poveste.....

13 comentarii:

starsgates spunea...

:)E fericit copilul care are norocul să nimerească un profesor care-l face să iubească materia pe care i-o predă profesorul respectiv.:)
Felicitări că ai reuşit să te faci astfel iubită.

Unknown spunea...

E mare jertfa, profesia asta, cere multa daruire, si presupune multa incertitudine. NU stii unde arunci samanta, si unde va rodi. Evident, avem uneori confirmari, ca a rodit bine ce am sadit noi, ca altfel chiar ca nu ne-ar mai motiva nimic sa mergem mai departe. E inaltator sa stim ca am contribuit cu un semn de calauzire in viata cate unui om care urca frumos spre desavarsire. Am o mapa cu astfel de amintiri ... roz, si, uneori, cand mi se pare ca nu am nici un sens, si nu sint in stare de nimic, o mai deschid si ma mai imbarbatez. Ceea ce ma framanta pe mine insa e incertitudinea cealalta. Ce fel de seminte seman? Ca imi vine foarte la indemana sa caut roadele cele bune, si sa ma bucur de ele, si asa e si bine. Dar oare, ca toti oamenii, nu las sa plece de la mine si lucruri mai putin inaltatoare? Perfecta nu sint, asta e sigur. Si atunci, oare ce se intampla cand sint nepasatoare, cand mai arat rautate, ironie, dispret, fara sa imi dau seama... Tot timpul incerc sa fiu atenta la ierburiel rele, sa le smulg din vreme din atitudinea mea, dar stiu ca nici un om nu poate fi perfect vigilent. Si atunci, daca ma bazez numai pe atentia si gradul meu de constienta, ma apuca spaima. Dar am gasit si leac: il mai rog pe bunul Dumnezeu sa fie El atent, cand eu nu reusesc, si asta nu de dragul meu, cat mai ales de dragul copiilor pe care El, parintii si profesia mea mi-i incredinteaza zilnic. Si trag nadejde ca vegheaza.

elite spunea...

Stars...eu am simtit intotdeauna ca am ales meseria potrivita.Pe langa un bun profesionist(si asta nu o spun eu ci...documentele) eu am acel ceva care ma apropie cu usurinta de copii, de sufletul lor...

Geno daca nu mi-ar fi daruit El toate calitatile acestea, nu as mai fi avut parte de nici un plic roz

Anonim spunea...

M-a impresionat plicul roz de cand mi l-ai aratat,acu vreo 2 ani daca nu ma insel!!!!
Si m-a uimit profunzimea cu carecsria acest copil de clasa a....VIII-A!
Asa ca...MAMI...nu poti fi decat fericita ca starnesti asemenea sentimente in sufletul elevilor tai!!!!
Si...apropos....asemenea"documente" ar trebui luate in consideratie cand se face punctajul pentru restrangerile de activitate,nu.....la cate cursuri ai fost si cate hartii ai mai reusit sa strangi in portofoliul tau!!!!!!

Paul spunea...

Imi aduci aminte de profesoara de franceza,o indrageam tare mult,invatam din placerea de a o vedea ca ma asculta.In anul III,i-am daruit C.Baudelaire tradus simultan in franceza si romana,a vrut sa mi le plateasca,am refuzat-o... .Peste ani,am reintalnit-o.Datorita dragostei ce i-o purtam stiu astazi franceza.

elite spunea...

Paul ar fi pentru mine o mare bucurie sa raman in mintea si sufletul elevilor mei peste ani...Macar o mica parte de-si vor mai aduce aminte si tot ar fi ceva, ar fi un semn ca undeva, candva, am existat.....

pescarusul argintiu spunea...

Frumoase si induiosatoare cuvinte ne-ai dezvaluit, iti multumesc pentru acest dar!
Eu am avut de-a lungul anilor de scoala o atractie deosebita pentru dascalii de limba romana: o profesoara foarte exigenta in gimnaziu, dar care mi-a imprimat o puternica pasiune pentru literatura si un profesor in liceu, mai liberal in idei pe timpul comunismului, mai non-conformist si liber cugetator, care a slefuit zacamintele acumulate si pe care l-am revazut de curand, cu emotie la intalnirea de peste ani a fostilor liceeni.
Dar trebuie sa recunosc ca am apreciat toate materiile, gaseam mereu ceva stimulativ si interesant in fiecare.
Toti dascalii si-au pus pecetea asupra dezvoltarii noastre intelectuale de mai tarziu, merita recunostinta, consideratia si stima generatiilor de elevi.

loristiuj spunea...

mi-a plăcut... dar spun cu convingere că dacă ai fi lucrat într-un liceu din ăla teoretic nu ai fi avut parte de nici un plic roz... poate de un altfel de plic (cu legătură la DNA :-)

Deci, încă o dată... ai noştri sunt mai buni decât ai lor :-)

Anonim spunea...

In viata fiecaruia dintre noi exista un dascal care ne-a marcat copilaria. In viata fiecaruia dintre noi exista un OM special, care ne ramane in minte si la care ne gandim in momentele grele. In viata fiecaruia dintre noi exista un plic colorat.
Stim ca am reusit sa ajungem Oameni, atunci cand copii, care nu inteleg sensul barfei, invidiei, intereselor meschine, ne spun "Multumesc". Si mai stim ca suntem buni, atunci cand privim in jurul nostru si gasim prieteni. Felicitari pentru ca ai reusit sa ajungi ce ti-ai dorit! Felicitari pentru ca esti inconjurata de oameni buni!

elite spunea...

Pescarusule multumesc pentru gandurile tale frumoase.Te-as intreba ce amintiri ai legate de prof. de mate ca aici stau lucrurile mai prost.

Lori aici te contrazic.Am si de pe vremea cand predam la Colegiul Economic multe amintiri frumoase doar ca nu au fost puse intr-un plic.

Cristi mare, mare bucurie mi-au facut randurile tale.Ma bucur ca ai spart gheata si ai scris ( sper sa nu fie ptr ultima data), ma bucur ca esti din nou langa mine dupa atat de multa vreme.Am nevoie de prieteni, asa cum ai scris si tu, prieteni de calitate...Tu esti unul din ei

pescarusul argintiu spunea...

Facand parte dintr-o clasa de profil matematica-fizica, relatiile mele cu profesorii de matematica au fost foarte bune, mai ales ca au stiut sa ne faca sa indragim aceasta frumoasa disciplina, stimulandu-ne apetitul spre competitie.
In primii doi ani de liceu am avut un profesor extraordinar, bland dar exigent, era de varsta pensionarii si nu ne-a putut duce seria la bun sfarsit.
De curand am aflat cu imensa mahnire ca s-a prapadit.
Probabil ca reusita mea la Politehnica bucuresteana (Facultatea de Mecanica) s-a datorat mai ales caramizilor cladite pe structura solida a pregatirii de atunci.
Adanca recunostinta si consideratie tuturor dascalilor ce ne-au format oameni adevarati si buni profesionisti!

innuenda spunea...

Vai, ce frumos, Elite! Hai că m-ai emoţionat. Mi se pare mai frumos decât cea mai frumoasă declaraţie de dragoste ceea ce ţi s-a întâmplat. Şi trebuie că eşti specială dacă un copil, cu acea curăţenie specifică vârstei, a simţit nevoia să scrie versuri despre tine, să ţi le pună într-un plic roz şi să ţi le mărturisească. Frumos.

elite spunea...

Pescarusule te-am intrebat deoarece prof de mate sunt mai rigizi, mai reci.Dar se pare ca a fost OK.Si eu am terminat tot mate fizica...Mai stii pe cineva care invata azi fizica?

Inu, prima mea prietena virtuala, bine ai revenit...Sensibilitatea racilor provoaca sentimente puternice...NU regreti ca ai renuntat la profesorat?Poate aveai parte de plicuri roz....Glumesc desigur!

http://vorbimromaneste.wordpress.com/