marți, 10 februarie 2009

Amintiri cu tata...

Relatia dintre mine si tatal meu a fost mereu una speciala.Sa nu va ganditi ca-mi dadea in fiecare seara un pupic de noapte buna ,sau ca petrecea alaturi de mine ore fara numar.Nici vorba...Fire dura si deseori irascibila, a pastrat distanta dintre noi si el intotdeauna.Cand dormea tata, in casa nu mai misca nimeni.
Vizavi de fratele meu a avut un comportament draconic as putea spune.Il certa pentru orice (ce-i drept si el facea boroboate ,una dupa una) si, saraca mama, intervenea luand asupra ei tot raul.Contrar insa tuturor asteptarilor ,fata de mine comportamentul a fost de nota 10.Eu nu-mi aduc aminte de nici un conflict major.Eu aveam voie sa merg la petreceri in anii de liceu,pana dimineata..El ma ducea, el ma aducea....Era de acord cu tot ce dorea mama sa-mi cumpere si, chiar si spre surprinderea mamei,venea ,in anii terminali de liceu,in fiecare seara, la mine in camera si ma intreba mereu la fel"Mai ai?"Eu ridicam capul din gazetele mele si spuneam un "da" plin de zambet.Zambea si el,imi facea cu mana si spunea "eu ma culc".Era ca un ritual care-mi facea bine.
In clasa a 12,mi-a aparut un exercitiu in gazeta matematica...Doamne cat de fericita eram! Mama mi-a intampinat reusita cu un sec"asta nu te face intrata la facultate" dar el, a purtat cu el zi de zi acea gazeta si a aratat-o oricui ii iesea in cale.Ar fi multe de spus....
De ziua lui, de Sfantul Stefan,ii confiscam toate ploverele primite.Erau pentru mine "lalai" si-mi placeau.Niciodata nu mi-a reprosat...Mai am si azi, dupa mai bine de 20 de ani cateva....
Azi, trupul lui imbatranit,si-a pierdut puterea in mare parte...Nici nu se mai supara, nici nu se mai cearta decat asa...ca o scaparare de chibrit...Creierul lui sufera un proces de imbatranire rapida si,incet,incet va ajunge la stadiul de copil.Nu pot exprima prin cuvinte ce am simtit atunci cand, datorita bolii, tata plangea pentru orice...As fi dat orice sa-l vad certandu-ma...Batranetea devine deseori o povara...O singura data cand m-am dus acasa nu a putut sa ma conduca pana la poarta...L-am lasat plangand datorita neputintei si, am plecat plangand....Cand stie ca venim acasa(la Ramnicu Sarat) ne asteapta la poarta cate 3 ore, fie ploaie , vant sau arsita...il gasim acolo, ca un stalp al casei pe care a construit-o cu mana lui, pentru noi....

4 comentarii:

Dana spunea...

Draga de tine!!!!!
Iar m-ai emotionat!!!!
F frumos ai scris!!Adevarul ca exista o relatie speciala intre tata si fiica!!!!
Ma uit si la fetele mele,si la mine!!!
O iubesc extraordinar pe mama,dar pentru tata am asa o slabiciune....
Tare bine e sa ai parinti!!!
Multa sanatate tatei si mamei si voua,tuturor!!!!

Manole spunea...

as putea spune ca e foarte frumos daca n-ar contine atata durere...

elite spunea...

Dana,tu stii foarte bine cum stau lucrurile...
Mestere,de n-ar fi batranetea....

pescarusul argintiu spunea...

Tatal tau te-a iubit intr-un mod special, profund, fara exteriorizari, dar a stiut sa fie alaturi de tine exact la momentul potrivit si sa-ti dovedeasca dragostea sa in felul sau aparte, mai mult prin fapte decat prin vorbe.
Am lecturat "Ruga pentru parinti" a
lui Paunescu si am ramas in gand cu ecoul ultimelor versuri...

"Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea."

Sa-l tina Dumnezeu alaturi de voi, ocrotindu-i povara batranetii!