Si baietii plang cateodata...

Aseara,in timp ce-mi expuneam cu calm ideile de rezolvare a problemelor de geometrie in spatiu,baiatul din fata mea a izbucnit din senin intr-un plans violent.A pus capul pe masa si a inceput sa planga de-i sarea camasa.Am ramas cu creionul in mana,am incercat sa-mi amintesc daca am facut vreo gluma(ca,mai fac,dar fara sa jignesc) si nimic.Nu-mi iesisera din gura decat proiectii,unghiuri diedre,plane si alte minuni din astea.Mi-a trecut prin cap si ca o face intentionat asa...ca sa mai treaca timpul...dar parca nu-i statea in fire.Am asteptat sa se linisteasca si l-am invitat la discutii (ma mai transform uneori si in consilier,furandu-i meseria lui Lori). Fara un motiv clar,lacrimile au pornit sa curga.Poate oboseala,poate ca "toata lumea trage de mine si la scoala si acasa",poate ca "ma simt prea singur", poate ca"mi-as dori o prietena"... oricare dintre ele ar fi cauza ptr care,baiatul de 1,85 din fata mea se comporta ca un copil...Am uitat sa va spun ca la incepul sedintei m-a pupat ca luase 10 la mate si era vesel asa ca trecerea asta de la ras la plans mi s-a parut si mai stranie.L-am rugat sa stea de vorba cu mama,si ea cadru didactic,sa-si reorganizeze programul,timpul....Ce puteam sa-i spun? Cand a plecat m-a rugat sa nu-i spun mamei ca a plans..."ma fac de rusine doamna"

E rusinos sa plangi?Nu cred...