Bunatati de la Elite alaturi de un calduros "La multi ani!"

Asa cum va spuneam ieri dragii mei am robotit toata ziulica.Am facut tot ce mi-am propus si,fara sa fiu prea modesta,pot spune ca mi-au iesit ca la carte unele,ca la mama acasa altele.Sa inceapa ospatul:

salata din piept de pui cu sos de portocale

salata cu scrumbie sarata

kek aperitiv

RACITURA DE CURCAN

FRIPTURA DE SOMN PE "PAT" DE LEGUME

Sa nu credeti acum ca eu fac asemenea minuni in fiecare zi..Nu..odata-n an...

Pentru ca e ultima postare din 2009 dati-mi voie sa va urez un 2010 linistit,sa fiti sanatosi,sa va pastrati locurile de munca,sa va bucurati de reusitele copiilor vostri .La multi ani!

Ziua de bucatareala

Acum trebuia sa fiu pe drum spre Vatra Dornei.Schiuri,muzica,agitatie.Am zis pas si,iata-ma gazda Revelionului.Azi e ziua cu multa agitatie in bucatarie.Am in cap multe minuni sa vad ce iese.Promit sa fac pe ici pe colo cate o poza sa vedeti ce harnicuta sunt.Pupici si spor la preagatiri!

Respect

Exista clipe in care simti ca te scufunzi si exista clipe in care parca ai aripi.Exista vorbe care te doboara si exista vorbe care te ajuta sa speri.Dar,mai ales, exista oameni care pur si simplu ti-au intins o mana,care aproape fara sa-si dea seama au fost pentru tine modele.Sunt oameni care trec prin viata ta,punandu-si amprenta asupra gandurilor si faptelor tale,apoi se retrag discret,asa cum au si venit.Acestor oameni merita ca macar in pragul marilor sarbatori sa le amintim ca nu i-am dat uitarii,ca au ramas in viata noastra.

Eu vreau sa va vorbesc astazi despre doi oameni care mi-au marcat cariera profesionala intr-un mod pe care ei cu siguranta nici nu-l banuiesc.Dintre zecile de profesori in fata carora m-am asezat sa-i ascult,sa le inteleg spusele,doar doi,un domn si o doamna,au ramas pentru totdeauna in sufletul meu.Nu le voi da numele...aproape ca nu conteaza,sunt cadre universitare,cu multe titluri,cu minti ascutite si deschise.Despre domnul profesor am scris in postarea "Domnului profesor,cu recunostinta",despre doamna profesoara,am sa va spun astazi cateva ganduri...

Firava la trup,mereu eleganta si aranjata, rece si distanta,tinea un curs impecabil.Nu avea nevoie de hartiute,de carti,era mereu pregatita.Nu suporta invatatul pe de rost si mai ales lipsa bunului simt.Cand era cazul, scotea din geanta-i frumoasa mereu o batista noua.Ma uitam fascinata la ea din prima banca si ii sorbeam vorbele,gesturile.In camin se vorbea despre ea ca fiind cea mai rea,cuiul cuielor...De ce nu-mi era teama,nu va pot spune...La primul examen din anul I mi-a pus 9,apoi,m-am lipit de analiza matematica(obiectul ei) si am devenit decarista...dar nota era pe locul doi...Poate nu pot exprima in cuvinte ce simteam in preajma ei.Mergeam la ore de pregatire,mereu punctuala,mereu dispusa sa ma ajute...In anul I(decembrie 1988) i-am trimis o felicitare de Craciun.La cateva zile am primit acasa la Rm Sarat o felicitare de multumire si cu urari din partea dansei.Am citit de mii de ori...A fost singurul profesor care mi-a raspuns la felicitari.Era modul ei de a se respecta...Au trecut 20 de ani,timp in care ne-am intalnit foarte rar...mi-am luat lucrarea de diploma la dansa,la fel si lucrarea de gradul I.De fiecare data m-a ajutat cu acelasi profesionalism si deschidere.Si,de fiecare data,ca e Craciun,Paste sau inceput de primavara imi raspunde la felicitarile mele...

Poate aceste amintiri sunt importante doar pentru mine...e posibil,dar am simtit nevoia sa scriu despre acesti oameni,acesti doi piloni ai vietii mele profesionale,doi oameni care mi-au dat incredere in propriile-mi forte.Azi,cand imi raspund la felicitari nu se mai semneaza cu prof.dr....ci simplu cu respect...E mare lucru!

O intalnire peste ani cu elevii mei a avut loc in seara de Ajun!Dintre toti,doar doi au venit sa ma colinde...Posibil ca,doar pentru ei doi,eu sa fi fost modelul... Sarbatori fericite in continuare si,nu uitati sa faceti aceste urari celor care au insemnat la un moment dat ceva pentru voi!

Scrisoare pentru Mos Craciun

Sa fie oare prea tarziu pentru ca gandul meu sa se indrepte catre el?Sa fiu oare prea mare ptr a-mi mai dori sa apara de undeva?In fiecare din noi traieste copilul...si fiecare dintre noi cred ca-si doreste sa retraiasca fiorul acelui"a venit si la mine mosul!"Dorintele mele au ramas aceleasi de anul trecut:sa fiu sanatoasa si eu si ai mei,in rest...vom trece peste.

Am gasit intr-o veche revista urmatoare scrisoare :

Scrisoare către Moş Crăciun

Moş Crăciun, te rog să-mi aduci

Un pic de linişte şi bucurie,

Căci am îmbătrânit cu mult prea mult

Şi n-are rost să-mi mai aduci o jucărie.

Un pic de dragoste mai am, deci nu-ţi mai cer,

Iar fericirea-i un cuvânt prea mare...

Aşa încât nici nu-ţi mai cer nimic

Şi te îmbrăţişez din depărtare.

Ai grijă cum te-mbraci, să nu răceşti,

Că poate, totuşi undeva mai ninge...

Eu când îmi amintesc zăpezile,

Ninsoarea-n suflet, cald mi se prelinge.

Şi parcă-adorm, văd bradu-mpodobit

Şi simt mirosul minunat din casă

Pe străzi şi pe la uşi aud colinzi

Şi parcă văd cum stăm cu toţi la masă.

Mă văd copil... Şi cât mi-aş fi dorit

Să fi fost toate zilele ca una

Şi de Crăciunul cel mai fericit

Să fi stat timpu-n loc, pe totdeauna...

Şi să fim toţi . Şi să fim toţi acasă

Şi niciodată să nu fi plecat.

Să ningă calm şi să stăm toţi la masă

Ca de Crăcinul cel mai minunat.

Te-mbrăţişez cu drag, din depărtare

Şi de n-ai timp , la mine să nu vii –

Eu te iubesc oricum ...

Şi pe ninsoare

Să te grăbeşti! Te-aşteaptă mulţi copii !

Am fost nevoita azi sa scot nasul din barlogul meu curat si calduros.M-am infofolit bine si..ies din casa.Liftul evident nu merge,desi a fost in revizie saptamana trecuta;se pare ca l-au reparat de tot.Oricand e nevoie de lift dar acum parca e si mai si:cumparaturi,covoare duse la batut.Sunt fericita ca sunt in coborare...la urcat se aud bolboroseli si injuraturi printre dinti.

Afara ger dar imi zic ca merge,e iarna,e frumos,ia sa vedem ce mai fac romanii.Niste tineri smecherasi cam de 18-20 de ani se amuza aruncand cu bulgari in oamenii ce curata bazarul de zapada.Frumos n-am ce zice!Merg mai departe si astept sa traversez dar,un tractoras iesit in strada ptr dezapezire nu ma lasa.Soferul face manevre derutante( o fi avut bulina galbena de incepator)intra in nametii deja stransi ii imprastia in sosea,se intoarce si...trec.Doamne mai sunteti,ma intreb oarecum distrata.

Sesizez la orizont sacose,multe,de toate marimile,in toate mainile si totusi comerciantii se plang de vanzare.Stiti unde este cea mai mare aglomeratie,in second hand.Oare se pot cumpara de aici produse ce apoi sunt puse sub brad?Cu siguranta! Am inghetat,mi-a ajuns.Am luat suficient pulsul natiunii.M-am intors infrigurata dar m-am incalzit urcand cele 7 etaje.

Despre Craciun

Ma gandeam serile trecute care a fost cel mai frumos Craciun...Am cateva memorabile dar n-as putea sa dau premiu unuia anume.In copilarie,parintii cresteau cate un purcel urias,ca dupa carte cum spunea mama.Il taiam de Ignat si noi si ceilalti vecini(era un guitat continuu).Ritualul taierii porcului ,cu tuica fiarta,cu cararea galetilor de apa fiarta,imi va ramane mereu in minte.La sfarsit,tata ii dadea cu sare,il acoperea cu o patura si ma urca pe el.Ce insemna asta nu mai stiu dar,era momentul cel mai asteptat.Tata ii facea o cruce in frunte,spunand"sa-l mancam sanatosi"si ne dadea la fiecare o bucata de acolo,sa fim mereu in frunte...Cand incepea sa-l taie,tata oprea cate o bucatica si punea deoparte pentru ca,urma pomana porcului,acea tochitura pe care doar atunci o mananci si cu ochii...Incepea apoi treaba mamei care pregatea pana tarziu in noapte toba, lebar, carnati, sunca,topea untura.Eiii,ce vremuri.....Nu ne lipsea nici bradul frumos impodobit si nici cadourile care,cel putin pentru mine erau mereu acolo sub brad...

Anii au trecut,m-am asezat la casa mea.Parintii au continuat sa creasca nu un porc ci trei .Pentru mine, ptr fratele meu,sa avem si noi de toate.Munca mamei era cel putin dubla.Dar nu zicea nimic si nu cerea nimic...pana cand au zis "nu mai putem" e prea mult pentru noi...Si n-au mai crescut...Asta nu insemna ca nu aveau de toate,isi cumparau ca si azi...De Craciun am incercat sa fim mereu impreuna acolo,cu ei.Mergeam cu trenul,apoi cu masina,incarcati cu de toate...Odata cu plecarea mea de acasa,bradul s-a transformat intr-o crenguta si azi,nu mai e nici asta... Anul trecut am fost la Arieseni,in excursie.A fost foarte frumos dar,in ziua de Craciun am venit acasa...drum lung,greoi si periculos...nu am simtit Craciunul...Anul acesta vremea nu ne lasa sa ajungem acasa la parinti....e prea periculos...Stam acasa aici la Iasi.Asteptam colindatorii,am facut curatenie facem bradul...chiar doi braduti... Incerc sa calc pe urmele mamei in ale bucatariei dar,sunt tare departe... Dragii mei prieteni va provoc la aduceri aminte...Ce inseamna pentru voi spiritul Craciunului?

Ninge peste Moldova...

In sfarsit ninge! Nu conteaza ca soferii ofteaza!Nu conteaza ca e mai frig!Conteaza rasul copiilor de afara!Bucuria de pe chipul lor e adevarata!Traiasca zapada!Abia acum incepe a mirosi a sarbatori!

Serbarea de Carciun

Am luat vacanta voit ori ba cu o saptamana mai devreme.Dupa lungi discutii aprinse in legatura cu legea 329 in sfarsit s-a luat decizia.Buna sau rea,asta e ;vorba aceea "unde-i lege nu-i tocmeala". Stam acasa in concediu fara plata sa ne odihnim si sa ne gandim la ...ce va fi.De obicei la sfarsitul sem.I faceam serbare dar acum era parca prea devreme...Si mai erau si problemele mele personale care nu prea-mi dadeau chef de leru-i ler...si totusi...am pregatit o uratura ptr colegii mei(cei de clasa a 8 se rusineaza in a mai colinda).Iata strofa ce a facut senzatie:

La dragele profesoare

Cat mai mari s-aveti salarii

Sa fiti cat mai elegante si cu noi sa fiţi galante

Cu frunţile descreţite

În euro să fiţi platite

Sănătate sufleteasca toate să vi-semplinească!

Apoi,sub titlul"Ultimul Craciun impreuna" am organizat o mini petrecere ce va ramane mult timp in amintirea lor.Am impodobit bradul,s-au prmit cadouri,s-a ras si s-a dansat.Pe langa flori am primit si un "sunteti cea mai tare diriga" care m-a amuzat teribil.

Marturia..

Mana nevazuta

Mi-a fost dor dragii mei de cafeluta de dimineata,de linistea cu care va citeam gandurile si le asterneam pe ale mele...Mi-a fost dor de tabieturile mele (si asa putine) la care am renuntat.

Se pare ca o mana nevazuta mi-a luat zambetul si mi-a adus lacrima,mi-a luat entuziasmul si mi-a lasat depresia...Stiu ca sunt un rac si,asemeni lui fac doi pasi inainte si trei inapoi dar acum...acum parca toate corabiile se scufunda.Toti ai mei au avut probleme grave de sanatate: mama,fratele,tata...Apoi m-am imboolnavit eu...cateva zile am stat in pat,tusind si iar tusind...M-am ridicat ca...trebuia sa ma ridic.Copiii au tacut cand m-au vazut in halul in care eram...mi-au spus doar"doamna aratati tare rau".M-am ridicat ptr ca s-a imbolnavit Madalin...o raceala puternica cu laringita acuta,internari in spital,febra foarte mare..nopti nedormite...lacrimi...de unde mai am atat de multe nu stiu.Nu si-a dat nici o teza...si inca nu e bine...

Vin sarbatorile si nu simt nimic...Aud colinde si sufletul meu nu vibreaza...Da-mi Doamne putere....Va imbratisez cu drag pe toti si va doresc tot binele din lume.O seara frumoasa!

LA MULTI ANI ROMANIA!

Se pare ca gripa Mesterului a ajuns si la mine.De vineri seara,tusesc de se aude si la parter(eu stau la 7)...am si frisoane si calduri,tusesc,stranut si cand zic ca e gata incep iar.Constiincioasa cum sunt am incercat sa-mi respect programul...nu cred ca va imaginati cu cat efort.Dimineata am anulat tot ce aveam programat si,mi-am zis cu umorul unui om bolnav, ca romanului ii sta cel mai bine atunci cand sta degeaba.Am dormitat pana la 12 apoi am deschis TV...

Am vazut peste tot romani impliniti.In toate colturile lumii romanii au reusit;in arta,in stiinta,in sport.Acolo,nu aici,s-au realizat...As fi dorit sa-i vad pe cei impliniti traind in Romania...mi-as fi dorit sa vad fericirea pe chipul unui regizor roman,a unui profesor roman,a unui medic roman care zi de zi se confrunta cu problemele societatii noastre.De ce la altii se poate si la noi nu?Ma cuprinde o furie...romaneasca.Nu mi se pare drept...Si nu-mi pot uita frustrarile nici macar azi la ceas de sarbatoare... La multi ani romanii mei! Sa ne dea Dumnezeu rabdare,putere....

Mogulii !!

Curatind alene niste cartofi,ascultam oarecum absenta stirile Realitatii.La un moment dat,apare d-nul Basescu si incepe cu mogulii in sus dar si in jos, ei sunt vinovatii,ei sunt sperietorile,ei au si vor avea puterea.Nu stiu de ce m-am gandit la teroristii acelui decembrie 89...Numai despre ei se vorbea asa cu ura dar si cu teama.

Stirea a trecut si eu am ramas in minte cu acest cuvant: mogul.E un cuvant nou (cel putin ptr mine) folosit azi mai mult decat ieri.Am cautat in DEX si iata ce am gasit"MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (l), de mogul (1). 3. S.m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare."

Cine sa fi avut ideea de a-i numi pe Patriciu,Voiculescu,S.O.V,asa?Sa-i fi venit cuvantul in cap sefului? Poate l-a auzit intr-una din calatoriile sale pe mare...Am cautat sinonime ale acestui cuvant si...lipsa.(Poate ma ajuta Gina).Poate era mai pe intelesul nostru sa se spuna ca in spatele acestor politicieni stau persoane influente,puternice financiar,cu interese mai mult sau mai putin curate.Oare in spatele presedintelui nu exista asemenea... moguli?

Urziceni,jos palaria!

Nu stiu cati dintre voi ati vizionat meciul.Macar ca stire si tot a ajuns la urechile voastre ca micuta echipa din provincie a reusit marele rezultat.Sigur carcotasi vor fi multi si vor da vina pe sansa,pe noroc de parca nu in orice realizare a noastra e nevoie de acestea.Aseara,ptr o fractiune de secunda,m-am bucurat ptr romani,am simtit minunatul si demult uitatul,gust al victoriei.

Vremurile la Iasi

O ceata deasa a acoperit orasul de ceva vreme...Parca cineva acolo sus a hotarat ca am vazut prea multe si ne-a mai redus din vizibilitate...Bine ca s-a vazut unde trebuie pusa stampila:Geoana este alesul Iasului,sau al majoritatii...Eu nu fac politica decat asa,la masa de seara ,asa ca optiunile majoritatii le primesc nu le si accept.Poate nu va fi asa de rau cu un presedinte si un primar din acelasi partid...Poate se va misca ceva...

In alta ordine de idei in scoli domneste o stare de agitatie,un foc mocnit,gata sa izbucneasca...pana va izbucni arde in sufletele noastre,ale dascalilor,facand victime...Acele zile libere pe care se spune ca toti le-au acceptat fara comentarii,vor afecta serios buzunarele dascalilor...Toti ne intrebam daca e vorba de 2 luni sau de ani...Prin ceata aceasta nu se zareste nimic...luminita de la capatul tunelului cred ca a disparut. Nu se mai aude aproape nimic despre gripa care golise salile de clasa.Unde s-a dus?Sau poate e de vina ceata... Va doresc o zi frumoasa!

Am tot incercat dragii mei sa mai scriu cate ceva dar, de fiecare data se lipeau de cuvintele mele lacrimi...lacrimi de iubire pentru parinti,pentru fratele meu...Se spune ca un necaz nu vine niciodata singur;cam asa a fost si la mine.Mi-am pus mama pe picioare si intoarsa la Rm.Sarat mi-am gasit fratele in spital...cat despre tata...

Am incercat sa ma lupt cu mine...am incercat sa zambesc...dar nu mi-a iesit...Dureri de cap napraznice m-au coplesit si ieri...am renuntat si la treaba si la meditatii si...m-am culcat.Un somn greu din care m-am sculat tot obosita...Azi se pare ca e mai bine.

Sper sa pot reveni in gradinile voastre virtuale.Nu am mai citit nimic.Sper sa fi fost ocoliti de boala si necazuri.Va doresc o zi buna!Pe curand!

viata e un joc

Cred ca am scapat

Un telefon primit in timpul orei ma anunta sec ca "mama are probleme".Sun acasa si-mi raspunde vocea mistuita de durere a mamei...Vorbeste greu,la limita cu incoerenta...Izbucnesc intr-un plans violent chiar acolo in fata elevilor mei care aproape isi tin respiratia..Iau catalogul si plec...Ca intr-un vartej trec pe la sefa,trec pe langa Lori si plec...Trebuie sa fiu acolo langa ea...Ne despart 250 de km...Acum distanta asta pare imposibila....Reusim sa o aducem la Iasi si...urmeaza clipe dureroase...clipe in care, lesinata in bratele mele mama pare impacata cu situatia iar eu,eu cer cu disperare ajutor ...Il primesc mai mult decat ma asteptam.Imi e teama sa nu-mi spuna ca e batrana si asta e...Asa este,are 77 de ani si da,e batrana...dar a imbatranit muncind pentru mine,tremurand pentru viata mea,pentru examenele vietii mele si nu pot sa o las....

Acum si-a revenit.Accidentul cerebral suferit nu a lasta urme vizibile...Abia ieri s-a dat jos din pat si,am fost extrem de bucuroasa.Sper sa fi fentat boala de aceasta data...

Mii de multumiri colegelor mele:Lili,Lori,Ela,Anca...Imi pare rau ca nu pot exprima ce am simtit cand m-ati anuntat sa nu vin joi si vineri la scoala...V-am simtit foarte aproape... Am functionat ca o echipa si va multumesc din suflet.

Intre vis si realitate

Fiecare profesor isi doreste sa intre in clase curate,pline de copii cuminti si destepti.Fiecare profesor viseaza sa lucreze la ore lucruri din ce in ce mai complicate...Foarte putini se uita la cei slabi...conteaza doar spuma... Ce te faci insa cand, ajungi din intamplare intr-o clasa numeroasa in care fiecare isi doreste altceva?Cand obiectul tau ,ceea ce vrei tu sa transmiti,nu intereseaza decat pe 2-3 din 30?Ne e greu sa acceptam ca exista asa ceva dar va asigur ca exista.Stiti ce se intampla in cele mai multe cazuri?Pai la ciclul primar cei slabi sunt pusi sa deseneze in timp ce copii "buni "lucreaza la mate si romana.Ajungem astfel la o clasa de a 5 in care trei sferturi nu stiu sa citeasca ori nu stiu tabla inmultirii! Lucreaza cu ei daca poti!Incearca sa-ti faci materia din programa...Incepe astfel jocul de-a scoala...Incep si profesorii sa-i ignore pe cei slabi si...prapastia e deja aparuta.Sa cazi in ea ca elev e o chestiune de timp...Si ca profesori poti sa cazi...Eu am o asemenea clasa .O adevarata provocare...imi pregatesc cu atentie fiecare lectie,cobor nivelul cat pot de mult si,am reusit sa-i fac sa stea in banci,sa nu mai vorbeasca odata cu mine,sa ridice mana,sa incerce sa-si faca temele...E putin cand scriu aici dar atat de mult acolo in clasa...

Fuego - Casa parinteasca nu se vinde
Vezi mai multe video din Muzica

Flori de la mama!

Bine v-am regasit!In timp ce-mi cititi randurile,serviti un mar!Un mar dulce si bun,ca la mama acasa! Apoi,priviti bucuria ce se citeste pe chipul lor!Batranetea a trecut pe locul doi...au uitat de boala,de griji....acum traiesc clipa...scurta clipa a revederii.

De aici am plecat in urma cu.... 21 de ani...Doamne oare cand au trecut!Pe iarba din fata m-am intins cand am aflat ca am reusit la facultate si am inceput sa plang,sa plang de bucurie.Pe bancuta ma asteapta tata...mai in fiecare seara...Stie ca nu vin dar poate masina asta alba are numar de Iasi...Si geamul mic e de la camera mea...Camera in care am invatat pe rupte,am plans si am visat la un Fat Frumos...

Mama a pastrat florile pentru mine.A tinut mortis sa-mi dea "sa pui acasa in vaza".Am ascultat-o,asa cum am facut mereu...

Pe acestea,vi le daruiesc voua prieteni dragi..celor ce mi-ati daruit gandul vostru bun inainte de a pleca...

Plec la mama !!!!

Da,nu se mai poate!Imi pun in geanta gandurile,povestile,lacrimile si zambetele si plec...Acolo,in casa parinteasca ma simt cel mai fericit om!Fericita ca,inca parintii ma asteapta in prag!Fericita ca beciul e plin de conserve facute cu dragoste! Fericita ca le mai vad inca odata bucuria de a ma revedea...Atat de rar reusesc sa ajung la ei...si atat de des o sa regret acest lucru cand nu-i voi mai avea....

Un anisor de blogosfera

Peste cateva zile se implineste un an de cand am pasit pentru prima data pe "pamant"virtual.Am citit la inceput blogul INUENDEI si,incet,incet am inceput sa rascolesc si eu in sertarele cu amintiri...am simtit ca pot si eu sa scriu ceva frumos care sa incalzeasca suflete,sa aduca speranta,incredere...Am cerut cateva detalii bunului meu prieten CRISTI si...am inceput...Am povestit amintiri demult uitate,intamplari din viata cotidiana,framantari zilnice,bucurii si tristeti.Am sarbatorit impreuna zilele onomastice,Craciunul,Anul Nou...

Blogul meu nu are foarte multi cititori dar cantitatea nu a fost nicand unul dintre obiectivele mele.S-au adunat in gradina mea virtuala prieteni cu preocupari asemanatoare,cu aceleasi pasiuni,cu trairi puternice ptr iubire,frumos....Cel mai fidel cititor al meu a fost,este si va ramane(sper)" surioara mea" DANA.Ea a ras si a plans in egala masura citindu-mi randurile,si-a baut cafeaua dimineata cautandu-mi preietenia virtuala si,atunci cand nu scriu cateva zile suna sa vada"ce s-a intamplat de nu am mai scris".Multumesc Danilica! Apoi a fost Lori,colega mea de la scoala.Pot spune ca blogul a transformat colegialitatea in prietenie si...e mult mai bine asa. Pescarusul si Paul au intrat cam in acelasi timp in gradina mea.Mi-au fost alaturi cu sfaturi multe si incurajari.Mult timp cei patru au fost singurii mei "comentatori".

Apoi,la ceas de seara,parca vorbiti s-au alaturat noua INCERTITUDINI, MESTERUL,STARS, ANA- MARIA , CORA, GEANINA,FLORENTINA si SIMION.Daca am uitat pe cineva,iertare...

Va astept cu drag in continuare,pe toti,cu mic cu mare,sa-mi treceti pragul virtual,sa-mi cititi gandurile...

Fluturele albastru

"A fost odată un văduv care locuia împreună cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase şi inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări… la unele ştia să le răspundă, la altele nu… Cum îşi dorea să le ofere cea mai bună educaţie, într-o zi şi-a trimis fetele în vacanţă cu un înţelept. Înţeleptul ştia întotdeauna să le răspundă la întebările pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care plănuia să îl folosească pentru a înşela înţeleptul.

- Ce vei face? o întrebă sora ei. - O să ascund fluturele în mâinile mele şi o să întreb înţeleptul dacă e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile şi îl voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e viu îl voi strânge şi îl voi strivi. Şi astfel orice răspuns va avea, se va înşela.

Cele două fete au mers la înţelept şi l-au găsit meditând.

- Am aici un fluture albastru. Spune-mi înţeleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, înţeleptul surâse şi îi zise:

- Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale."

Aşa este şi viaţa noastră, prezentul şi viitorul nostru. Nu trebuie să învinovăţim pe nimeni când ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu. Viaţa noastră e în mâinile noastre, ca şi fluturele albastru. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea.

A pierde...

Cand iti pierzi telefonul,ochelarii,un cercel sau mai stiu eu ce lucru drag ,te superi...cauti disperat prin toate ungherele casei si,apoi resemnat iti spui ca telefonul oricum era demodat,ochelarii nu erau tocmai potriviti...ii inlocuiesti rapid...

Injuri cand pierzi tramvaiul dimineata si te intrebi de mii de ori"de ce nu m-am imbracat mai rapid?,de ce era asa fierbinte cafeaua?"...apoi,resemnat il astepti pe urmatorul .

Pierzi un examen,un loc de munca si dai vina pe toti si pe toate,ai impresia ca ai fost "lucrat",ca cineva are ceva cu tine...resemnat astepti sa mai treaca un timp,cauti...speri...gasesti

Cand iti pierzi capul dai vina pe dragoste si te bucuri ca in sfarsit s-a intamplat si cu tine...

Cand insa pierzi pe cineva drag,ramai ...gol...gol de sentimente de ganduri,de intrebari...nu te poti resemna,nu mai astepti nimic...e o pierdere peste care nu se pot asterne decat amintiri...

De ceva vreme,nu foarte multa ce-i drept,am oarece probleme de comunicare cu clasa la care sunt diriginta.Mai exact,atunci cand eu vorbesc,incep si ei,fiecare cu fiecare...ba despre una,ba despre alta.Poate ca as intra si eu in vorba lor si nu m-as necaji deloc daca obiectul meu si oful lor nu ar fi matematica...Acea rumoare din spatele meu cand vorbesc despre plane,drepte in spatiu si alte minuni din astea,ma scoate din sarite.Degeaba incerc sa leg planele de peretii salii de clasa,dreptele de tot felul de bete...pur si simplu nu-i intereseaza nu vor...Recunosc nu mi s-a mai intamplat asa ceva...In ultima ora de mate,cand am lasat creta jos le-am spus:ora viitoare la dirigentie raspundem la intrebarea"de ce venim la scoala?Va rog sa va ganditi la acest lucru"si am iesit trista si dezamagita de mine,de ei...

Azi,am avut dirigentia.Unii isi facusera tema...aveau scrise pe hartii multe raspunsuri,altii chiar si-au inceput un caiet special de dirigentie.M-am gandit ca e bine...I-am provocat la discutie,scriind pe tabla raspunsurile lor...Venim la scoala pentru educatie,pentru a ne integra mai usor in societate,ptr a ne pregati ptr un servici mai bun,ptr a lega prietenii,ptr a ne etala hainele,telefoanele...acestea au fost cateva raspunsuri...sincere,spontane...Apoi,incet incet i-am adus la ce ma durea pe mine:atentia la ore.Le-am dat un chestionar cu diverse intrebari.Le-am cerut doua lucruri:sinceritate si seriozitate.Ei bine,astfel am aflat ca nu sunt atenti in primul rand ptr ca limbajul profesorului este prea greoi,ca nu mai vor sa scrie pagini intregi la fiecare ora,ca vor sa li se vorbeasca nu sa li se citeasca,ca au programul prea incarcat,ca au probleme in familie...La intrebarea la ce obiect sunt cei mai atenti doar 4 din 27 au raspuns mate si..au fost sinceri...

Ma uit la foile lor,incerc sa citesc printre randuri...incerc sa gasesc solutii.Daca incerc sa compar cu generatiile trecute,nu rezolv nimic.Poate si noi aveam aceleasi frustari dar ne lipsea curajul...V-am povestit toate acestea pentru ca,multi dintre voi au copii...Poate si ei gandesc si se comporta ca elevii mei...trebuie sa gasim impreuna solutii concrete,care sa ii ajute...

Viata ca o cafea buna

Am citit randurile de mai jos si mi-au placut mult asa cale-am preluat si pentru voi prieteni dragi.

"Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toţi având joburi şi poziţii de vis, maşini şi case, au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa zi de zi.

Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucatarie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească.

Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână profesorul le-a zis: Dacă aţi observat fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai asta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi.

Nu contează ce ceaşcă ai ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nicio calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca şi totuşi, inconştient, aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.

Viaţa e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt VIAŢA. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa. Doar ne ajută să trăim viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au.

Câteodată concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua.

Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă."

Copaci si...oameni,oameni si..copaci

Privesc pe fereastra la care toamna imi bate din ce in ce mai tare...Doreste sa-mi intre in casa,in suflet,aducandu-mi picaturi reci de ploaie,rafale de vant,mirosuri de fructe si legume...Imi place toamna...pentru mine e anotimpul care ma anunta ca...a mai trecut un an...

Privesc pe fereastra zecile de copaci din jurul blocului...

Unii au ramas deja goi si tristi.Doar covorul de frunze din jurul lor e marturie ca si ei,au fost candva frumosi.

Altii,isi porta mandri auriile frunze.Parca si-ar spune"ce frumos am imbatranit!".Arar, vantul,in adierea sa,le mai fura cate o frunza..si inca una..dar,ei mai au si frunze si timp...

Putin mai departe,zaresc alti copaci...verzi, nepasatori si trufasi. Pentru ei toamna inca nu a venit.Verdele lor sfideaza goliciunea celorlalti...se simt nemuritori...

Oare noi nu suntem asemeni lor,asemeni copacilor? Unii,garboviti de grija zilei de maine,de neputinta achitarii facturilor care se strang, luna de luna...Apasati de neputinta,mistuiti deseori de boli... Altii,au reusit sa imbatraneasca frumos...Isi poarta cu demnitatea parul grizonat,se respecta si ne cer respect... Si,in fine sunt si acei care reusesc sa incheie o luna fara datorii,fara grija locului de munca,care spera la un concediu de vis(pe care evident si-l pot permite).Printre ei sunt si cei care sufera ca au ramas" doar cu 12 mil de euro"...au tot ce le trebuie,par imuni la grijile celorlalti....

Oameni si copaci,copaci si oameni,prinsi in acest permanent ciclu al vietii...

A INCEPUT CIRCUL...

Sarbatorile Iasului seamana de ceva ani cu un balci autentic.Uneori te intrebi ce legatura crestina poate exista intre Sfanta Paraschieva si zecile de corturi din care se aud muzici ciudate,la care fete tuciurii(prea multe,zau) vand vata pe bat,porumb fiert,mititei si tot felul de birbrizuri.Cei cativa mestesugari autentici abia de se pot gasi prin multime.Veniti din Harghita,Maramures,Prahova isi expun frumos marfa (care de regula consta in cojoace,ii,oale) si asteapta cuminti sa te interesezi de una,de alta.Nu te trag de mana si,dupa cum am observat azi,nici nu te imbie cu promotii sau cine stie ce reduceri.Oare asa era si pe vremea lui Creanga?Nu stiu...

Ceeace va pot spune e ca traficul a luat-o rau razna,mersul pe jos si datul din coate fiind cel mai indicat.In rest,primaria a dorit organizarea cat mai discreta,sa se asorteze cu criza... dar binecunoscutele concerte tot si-au facut loc in program.

Daca doriti sa veniti la Iasi in aceste zile,ganditi-va bine!

Plecarea in Franta

Am avut dragii mei un program foarte ,foarte obositor in ultima perioada.Seara cad din picioare de oboseala(si la propriu si la figurat)Durerile de cap nu-mi mai dau pace nici in somn...A fost o perioada extrem de stressanta mai ales din cauza plecarii sotului meu in Franta.Stiu suna bine,cine nu si-ar dori?2 saptamani pe meleaguri straine,vizite in Budapesta,Viena,Paris...Un proiect de parteneriat intre scoli a facut posibila aceasta excursie.Plecarea lui a fost pregatita de mine,de la cumparaturi pana la banii de buzunar...Bani care nicidata nu sunt suficienti,mereu se termina prea rapid,mereu mai e ceva de cumparat...bani a caror lipsa provoaca dureri de cap.Septembrie-octombrie e perioada in care noi,cadrele didactice o ducem cel mai greu...Dar ,l-as mania pe Dumnezeu sa spun ca eu nu ma descurc.Firea mea calma mi-a adus si in acest an,copiii noi la pregatire si sa nu-i uit si pe cei din anii trecuti care s-au reintors cu drag la "doamna noastra draga".Muncesc intelectual,muncesc fizic intr-o zi cat altii intr-o saptamana si tot nu e suficient.Acesta e paradoxul!Acest lucru ma dispera,imi provoaca dureri de cap...Ieratre daca am intrat prea mult in problemele mele...stiu sunt doar ale mele....

Plecarea in Franta a provocat reintoarcerea mea la scoala in care am predat in primul an de invatamant.Acolo preda azi sotul meu si eu,ii tin cateva ore.Ieri au fost doua,maine mai sunt trei... Am facut doua ore de exceptie si chiar de suna a lauda va spun ca nu e meritul meu neaparat ci mai degraba al lor.Am comunicat cu ei ca si cum ne stiam de o viata.N-am spus(asa cum spun la orele mele)"lasa vorba","linisteste-te"..Am facut matematica cu mintEa si sufletul asa cum trebuie...Pot spune ca eu la scoala depun un efort mult,mult mai mare...Mi-as dori sa ma pot reintoarce acolo...merit... Va doresc o zi frumoasa!

Ziua libera

Dragii mei nu doresc a va reaminti ca azi e sambata si,in mod normal e o zi de odihna.Nu,asta sunt sigura ca nu ati uitat.Doresc a va vorbi despre zilele libere din timpul saptamanii,zile pe care unii dintre profesori le vaneaza pur si simplu.Asa se face ca eu la orar trebuie sa am grija ca ,mai ales vinerea lumea sa fie cat mai libera.

Vineri o dna prof,aflata in primul an de invatamant imi intinde orarul domniei sale aratandu-mi ziua de luni,zi in care avea 8 ore.E mult,asa este...eu ii trecusem 5 i-a si-a mai pus 3 la ciclul primar si asa s-au adunat 8.Dorea sa-i iau prima ora iar ptr asta trebuia sa ma mobilizez(ptr a nu stiu cata oara) si sa o iau de la capat.I-am spus politicos ca e prea tarziu si ca eu nu am nicio vina ca ea si-a aglomerat programul.In aceasta situatie,i-am reamintit in treacat,ca sigur are o zi libera.Raspunsul sau:"da,marti nu am ore dar trebuie sa spal,sa calc, sa fac mancare,deci nu-i libera".M--am uitat la ea ca traznita...vorbea serios...am plecat de langa ea dand din umeri si intrebandu-ma:e de ras sau de plans?

Va doresc din suflet o zi...foarte libera!

Singur acasa !

Alaltaieri a lipsit de la scoala si nimeni nu mi-a putut raspunde la intrebarea "de ce"...Ieri,s-a reintors trista,ravasita,obosita...Inainte de a iesi din clasa privirea imi fuge spre banca ei...E singura,cu capul pe banca,ascunzandu-si privirea.Ma duc la ea si incerc sa vad ce probleme are"doamna va rog sa ma lasati acasa"...Eu te las,i-am spus,dar ai lipsit si ieri...Cu cat te indepartezi de scoala ,de noi, cu atat mai greu iti va fi sa te reintorci...Sa nu uiti ca aici,colegi si diriginte am ras si plans impreuna,am mers la film si la teatru,am colindat strazile si parcurile orasului,am adoptat acel "mereu impreuna"si ne-am transformat intr-o alta familie.Lacrimi grele incep sa-i curga pe obraji,obraji tineri ce ar trebui sa cunoasca doar zambete...O rog sa accepte sfaturile lui Lori(ca ea este specialista).La inceput refuza dar apoi accepta.

Dupa amiaza,ma trezesc cu niste batai timide la usa...E ea...oarecum rusinata ca si-a permis sa ma deranjeze acasa dar"trebuia sa vorbesc cu dv,sa va multumesc,sa va promit ca incerc sa raman verticala chiar daca imi e atat de greu".Am primit-o cu bratele deschise,i-am ascultat gandurile si trairile... un copil...singur acasa caruia ii este dor de mama,de certurile si imbratisarile ei..un copil care nu-si explica de ce pentru ea nu poate exista normalitate.La plecare ma imbratiseaza si pleaca zambind...Cat va tine zambetul sau,n-as putea sa va spun...

Sedinta cu parintii

Aseara am participat, in calitate de parinte,la sedinta cu parintii elevilor din clasa lui Mada. Prezenta impresionanta a fost remarcata si de dna diriginta.Au fost facute informatiile necesare si apoi s-a trecut la discutii libere.Un tatic o roaga pe dna diriginta sa tipe la copila lui,sa nu mai vina imbracata la scoala ca la bal,sa nu se mai macheze...De ce sa tipe diriginta?Tu parinte unde esti?Un altul o roaga in repetate randuri pe prof.sa-i impuna baiatului... sa se tunda!!!Oameni buni,deja incepusem sa ma voiesc pe scaun...Unde este autoritatea parintelui?Pai daca nu ma pot impune la tinuta,la tuns,atunci unde?Ce fac eu?Sau poate e mai usor de pasat asupra scolii responsabilitatea.Se ajunge incet,incet la note.Nu este prima data cand,o dna doctor a carei fetita are note destul de mici,aduce in discutie "bunatatea prof la note".Adica vezi Doamne,daca ai intrat la acest colegiu(fata ei n-a dat admitere,a venit dupa) trebuie sa ai privilegii,sa fii iertat si daca stii de 5 sa-ti puna 7-8 ca doar inveti la scoala de elita...In aparare i-a venit tatal altui elev slab,om cu functii importante,care spune"O sa vina elevul Niculae de la TG.Frumos si o sa le ia locul".Uimita dna dirig il intreaba:"il stiti pe elevul Niculae,venit de la Tg Frumos anul trecut?A venit la noi in clasa a VIII,a intrat la prima clasa in clasa a IX(adica a avut media de admitere in jur de 9,8) si,la testele initiale de anul acesta a luat singura nota de 10 la mate".Ei,m-am simtit razbunata! Acel domn,si toti ca el,a intrat in propria-i plasa.A fost redus la tacere cu propriile lui arme.

Pentru a nu stiu cata oara mi s-a confirmat ideea ca fiecare isi are copiii pe care ii merita!

Cum trece vremea...

Stau si ma gandesc cand oare au trecut atatia ani...Parca ma vad in urma cu 14 ani cochetand cu intrebarea" sunt ori nu insarcinata" .Simt linistea serii cand am mers la primul control si am aflat ca,dupa 4 ani,vom fi trei...Mergeam de mana si ne faceam planuri.Nu ne-am planificat dar nici nu ne-am gandit ca n-ar fi cazul...Momentul potrivit nu ar fi fost niciodata.Atunci,Dumnezeu a hotarat pentru noi...Faceam naveta si dealul acela pe care-l urcam zi de zi era gimnastica mea...In luna august am dat concursul de titularizare si..l-am luat..La inceputul lui septembrie ne-am dat definitivatul si..l-am luat..Apoi,am asteptat sa apara minunea..Pe 29 septembrie seara,am fost operata...Cand am auzit:aveti un baiat! gandul mi-a zburat la sotul meu pe care il inebunisem cu" fetita noastra,Madalina".Am ramas cu Madalin!Se spune ca baietii seamana cu mamele...la mine trebuia sa fie exemplul care infirma regula...Singura asemanare este aceea ca plange la fel de usor ca si mine in rest...Dar nu conteaza...

Cand m-am intors acasa de la maternitate nu am gasit casa plina de flori sau lumini...Ma astepta doar mama....Dupa o saptamana am ramas singura, cu operatia,cu copilul ,cu casa...Nu mi-a fost usor..chiar pot spune ca nu mi-a fost usor deloc...Sotul meu a mai facut o facultate,timp in care au am stat acasa si am avut grija de tot si de toate...Cu copilul in brate sau pe picioare dadeam meditatii...am avut mereu noroc de copiii buni si intelegatori,copiii care m-au iubit..Ei,elevii erau aproape singurii ce-mi deschideau usa...Nimeni nu s-a gandit ca as putea sa fiu obosita,ca poate o noapte as vrea sa dorm si eu,fara sa ma trezesc...Si daca azi,dupa 14 ani,inca mai plang cand scriu aceste amintiri inseamna ca m-au durut...m-au durut atat de mult incat fiecare celula a organismului meu a refuzat pana si gandul unui al doilea copil... M-am bucurat de zambetul copilului meu..I-am daruit ce si cum m-am priceput eu mai bine iubirea,caldura...Dupa trei ani m-am reintors la scoala..A inceput o noua perioada grea.A fost perioada bonelor,a gradinitelor de stat si private..Doamne cand ma gandesc!

La 4 ani a inceput sa mearga la pescuit cu sotul meu.Aveam nevoie de timp pentru a invata ptr gradul II...Deja era altceva...Apoi anii au trecut parca mai usor.A venit scoala....Azi este elev in clasa a VIII,este mai inalt decat mine si pot spune ca ma mandresc cu el.A meritat tot efortul depus...a trecut..

Ziua de ieri

Ieri a fost una din acele zile in care,daca ai sti ce te asteapta mai bine te-ai inchide in casa.A plutit in aer un iz de scandal, de cea mai buna calitate.Am inceput-o cu ai mei elevi care si-au verificat taria pumnului,"asa in joaca"...apoi si-au exersat lacrimile.Apoi au inceput colegii:ba ca elevul x nu vrea sa faca parte din echipa scolii si eu trebuie sa-l oblig,ba ca nu-i mai sufera ca s-au obraznicit,ba ca nu mai invata...Apoi a aparut in sfarsit colega de arte plastice caruia evident nu-i convenea orarul...Am ajuns acasa cu dureri de inima...Pe drum insa,soferii trec pe rosu,vanzatorii au fie probleme cu marfa fie cu lipsa clientilor..adica nimeni nu-i multumit.Acasa,incerc ca de fiecare data sa ma calmez...refac orarul,sun la parinti,fac mancare...Pantalonii de 1 mil de lei ai lui Mada se arata in fata-mi rupti si atunci explodez ca o bomba...Trebuie sa ma intalnesc cu o colega careia ii pocesc si numele si prenumele(imi zice :nu va mai chinuiti ca n-o nimeriti nicicum) ..Imi mai trebui o placuta in mana cu "stresata"....Ma intorc acasa gandindu-ma la raportul pret calitate..asa in general...Pe drum alte cunostinte care evident nu au servici,nu au bani,nu au...sperante.Atat de multa energie negativa am strans ieri incat azi presimt ca o voi oferi.Sa auzim de bine!

Sa invatam a conjuga verbul "a iubi"...

Nu stiu daca titlul e bine ales...Mesajul este insa acesta:sa nu uitam sa iubim...Iubirea nu trebuie sa apartina doar trecutului sau viitorului ci mai ales prezentului.

Sfarsitul de saptamana m-a gasit la Piatra Neamt.O minunata poveste de iubire a condus la o nunta de vis...o nunta in care iubirea a fost cuvantul de ordine,iubirea s-a vazut asa cum este ea sincera si frumoasa...Protagonistii si-au inceput povestea in clasa a X-a...si-au luat iubirea cu ei apoi la Cluj unde au urmat cursurile facultatii de automatizari si calculatoare...9 ani de prietenie si iubire...si se priveau parca atunci se vedeau prima data...In timpul petrecerii,pe un ecran s-au derulat poze cu ei,mici,mici..apoi premianti,apoi...impreuna...Sa dea Dumnezeu fiecaruia dintre noi iubirea si puterea de a iubi...